Klaus Iohannis respinge organizarea alegerilor anticipate: „Nu există alternativă la această coaliție. Mă voi implica pentru buna funcționare a lucrurilor”

Data:

Share post:

În România, alegerile parlamentare nu vor fi organizate cu un an mai devreme, ci în 2024, crede Klaus Iohannis. Nu este cazul de conflicte în coaliție, a precizat președintele, care se va implica personal pentru ca totul să meargă „ca uns”.

În ultimele săptămâni, PSD a amenințat în repetate rânduri că ar putea forța organizarea de alegeri anticipate, în timp ce AUR susține că abia așteaptă scrutinul. O astfel de inițiativă este privită mai degrabă cu neîncredere de către Klaus Iohannis.

În opinia oficialului de la Palatul Cotroceni, altă soluție decât PSD + PNL + UDMR nu există pentru Palatul Victoria.

 Klaus Iohannis: Politicienii au înțeles că țara trebuie guvernată de un Guvern cu o susținere solidă în Parlament. Un Guvern condus de premierul Ciucă care a reușit să evite atât criza energetică. Da, sunt mulțumit de cum s-a guvernat, pentru că a reușit să treacă cu succes România prin criză. Nu cred că s-a așteptat cineva ca această coaliție să funcționeze numai cu lucruri bune, e o coaliție complicată, dar s-au înțeles.

Întrebarea este cum se continuă pentru că în câteva luni sau săptămâni ar trebui să se producă rotația. Această rotație este posibilă și se va întâmpla. Nu cred că există o alternativă viabilă la această coaliție. În același timp, va veni cu probleme suplimentare care vor trebui negociate”, a comentat Klaus Iohannis în cadrul întâlnirii cu Olaf Scholz, de luni, 3 aprilie.

Klaus Iohannis: „Nu vom avea alegeri după alegeri după alegeri!”

Klaus Iohannis este hotărât să facă ordine în coaliție.

„Mă voi implica pentru buna funcționare a lucrurilor. Complicat de ajuns la alegeri anticipate, nu sunt prevăzute în Constituție. Mă voi implica pentru a garanta stabilitatea țării și un mers normal al lucrurilor publice. Alegeri vor fi, cel mai târziu la finalul anului viitor. Încă o dată, eu cred că se va întâmpla rotația și această coaliție va merge mai departe.

Nu sunt motive de îngrijorare, nu vreau să dau exemple din vecinătatea mai apropiată sau mai îndepărtată, dar nu vom avea alegeri după alegeri după alegeri”, a mai comentat Iohannis.

Articole similare

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...

„Slatina de poveste” pe contracte de partid: Firma mamei unui liberal încasează banii, iar primarul De Mezzo „urlă” la comercianții care reclamă prețurile uriașe

Primăria Slatina plăteşte peste 53.000 euro, pentru organizarea Târgului de Crăciun, unei firme deţinute de mama unui coleg...