La furat cu bicicleta. Un cuplu a fost prins de poliţiştii locali după ce a spart un magazin de alimente

Data:

Share post:

Un bărbat din Timişoara şi concubina lui au ajuns în atenţia poliţiştilor după ce au dat o spargere la un magazin de alimente şi au plecat cu prada pe bicicletă. 

Incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi. Poliţiştii locali aflaţi în patrulare pe bulevardul Republicii au observat, în dreptul pasajului pietonal din apropierea Gării de Nord Timişoara, două persoane care împingeau o bicicletă pe care aveau un bagaj voluminos. La vederea patrulei, iniţial, cei doi au vrut să se ascundă, apoi au luat-o la fugă, a anunţat, joi, Biroul de presă al Poliţiei Locale Timişoara.

Poliţiştii locali au pornit în urmărirea acestora, depistându-i la demisolul unui imobil dintr-un complex de locuinţe din zonă. Trecând la identificarea acestora s-a stabilit că ambii au vârsta de 30 de ani, cu domiciliul în Timişoara.

„În bagajul de pe bicicletă aveau peste 200 de produse alimentare despre care au declarat iniţial că le-au găsit lângă un coş de gunoi dintr-o intersecţie. Cum unele dintre produse aveau marca firmei care vinde respectivele produse alimentare, poliţiştii locali au verificat locaţia magazinului cu acelaşi nume din apropiere, unde au găsit uşa deschisă prin forţarea încuietorii, iar bunurile din interior răvăşite. Persoanele depistate au recunoscut că au sustras bunurile din locaţia respectivă. Aceştia au fost predaţi poliţiştilor de la Secţia 3 pentru continuarea cercetărilor”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...