Laura Lavric, anchetată penal după ce ar fi lovit un solist la o nuntă

Data:

Share post:

Interpreta de muzică populară Laura Lavric este acuzată că ar fi lovit un alt solist, la o nuntă în localitatea ieşeană Hârlău. Pe numele cântăreţei a fost deschis dosar penal. Artista neagă că l-ar fi agresat fizic și spune că bărbatul „a fost obraznic”. 

Potrivit unor surse, neînţelegerile ar fi pornit de la programul muzical de la o nuntă ce a avut loc weekendul trecut în Hârlău, scrie News.ro.

Bărbatul, solist în cadrul unei formaţii locale de muzică populară, a povestit pentru suceavalive.ro că a fost lovit cu palma peste faţă şi că Laura Lavric i-a spus că este nesimţit.

”Eu nu cred că a avut un motiv întemeiat pentru ceea ce a făcut. Bănuiesc că inconvenientul ar fi fost de la programul muzical, pentru că ea a ajuns mai devreme decât promisese, a ajuns mai devreme decât era stabilit şi a dat programul peste cap. Ne-a oprit pe noi, formaţia, ne-a încurcat şi aşa mai departe, dar totul a fost în regulă, nu am avut nimic împotrivă, am lăsat-o, am oprit eu programul meu muzical, am lăsat-o să intre, şi-a făcut programul, totul în regulă, iar la sfârşitul programului ei, înainte să plece, a venit la mine, mi-a zis că sunt un nesimţit şi m-a lovit peste faţă şi a plecat. Asta s-a întâmplat în timpul nunţii, în sală, în mijlocul evenimentului, unde erau circa 400 de persoane”, a declarat interpretul. El a spus că a depus plângere la Poliţie.

A fost obraznic”

În replică, Laura Lavric a afirmat că nu a lovit cu palma, ci doar i-a spus că este obraznic şi nesimţit.

”Minte. Am cântat la aceeaşi nuntă. În primul rând, el a fost obraznic, a făcut probleme şi acolo, la mire şi la mireasă. A spus că am intrat peste ei, dar nu a fost adevărat. A fost obraznic. Au spus şi băieţii din formaţie că este recalcitrant şi rău, aşa că nu se poate discutat cu asemenea persoane. Cine i-a dat o plamă? Nu are decât să zică asta. Nu l-am lovit. I-am zis: domnule, de ce ai fost obraznic? La care el: «Că aşa am vrut eu!». Atunci i-am zis că e un nesimţit”, a declarat Laura Lavric. Poliţiştii au declanşat cercetări în acest caz şi au deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.

”Poliţia Oraşului Hârlău a fost sesizată de către un tânăr, în vârstă de 24 ani, despre faptul că în seara zilei de 20 iulie, în timp ce presta un program artistic la un eveniment pe raza oraşului Hârlău, ar fi fost agresat fizic, de o femeie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au precizat reprezentanţii Poliţiei judeţului Iaşi.

Articole similare

Rețeaua anihilată la Slatina: Investigatori sub acoperire și interceptări i-au trimis pe traficanți după gratii

Tribunalul Olt a dat lovitura de grație unei grupări de traficanți de droguri de mare risc care opera...

Record la Craiova: 330 de zile pieton și 10.000 de lei amendă pentru un tânăr care a fugit de poliție

Un tânăr din Craiova a fost lăsat fără dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 330...

„Cifrele mi-au dat fiori, mi-am luat plasturi de somn”. Un afacerist din Slatina, șocat de explozia taxelor locale în 2026

Omul de afaceri din Slatina, Marian Taifas, a mărturisit pe contul său de Tiktok că a avut insomnii...

Anunțul momentului de la Florin Barbu: Record istoric de 5 miliarde de euro atrași pentru fermierii români în 2025

Anul 2025 marchează o performanță financiară notabilă pentru agricultura românească, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) raportând un...