Liviu Voiculescu, preşedintele PNL Olt, şi-a dat demisia din funcţie. Omul deputatului Gigel Ştirbu, Daniel Tudor, şef interimar

Data:

Share post:

Preşedintele PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al filialei judeţene. Potriviti unor surse, preşedinte interimar devine primarul din Scorniceşti, Daniel Tudor, în prezent prim-vicepreşedinte.

Liviu Voiculescu şi-a anunţat demisia, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Să crezi în valorile unui partid politic este o pasiune.

Să-i urmezi calea și să militezi pentru principiile sale este o ambiție asumată.

Să fii liderul unor oameni cu aceeași credință ca tine este o onoare și un privilegiu.

Să ai curajul să faci un pas înapoi pentru a apăra interesele partidului și ale oamenilor săi este o responsabilitate. Și o obligație în același timp.

Eu am pornit pe calea liberală din pasiune, am promovat politica liberală din credință în ideile, principiile și valorile sale și, ulterior, mi-am asumat rolul de lider cu recunoștință pentru încrederea care mi s-a acordat și cu responsabilitate. Astăzi, însă, a venit timpul să fac, cu aceeași responsabilitate și obligație, un pas înapoi. Îl fac cu regretul lucrului neîmplinit, însă cu convingerea că este singurul act care poate redresa stabilitatea, unitatea și determinarea unei echipe de valoare.

Nu este o noutate pentru nimeni faptul că, în ultima perioadă și independent de voința și faptele mele, filiala județeană a PNL a fost tranzitată de evenimente care i-au știrbit imaginea și i-au clătinat stabilitatea. Evenimente care au indus în interiorul filialei o stare de tensiune alarmantă ce amenință să treneze timp îndelungat.

PNL Olt nu are nevoie de acest lucru!

PNL Olt trebuie să demonstreze că a rămas aceeași filială de frunte a partidului!

PNL Olt trebuie să meargă mai departe și să înfrunte anul electoral care se apropie cu o echipă unită și puternică, concentrată nu pe tensiuni interne, ci pe obținerea unor rezultate performante!

Iar dacă demisia mea din funcția de președinte al filialei Olt a PNL este condiția sine qua non pentru ca lucrurile să se reașeze pe un făgaș politic detensionat în interiorul echipei, fac astăzi acest pas înapoi cu bunăvoie. Este un act de responsabilitate pe care mi-l asum și pe care îl închin colegilor liberali alături de care am muncit și am obținut performanțe de-a lungul timpului.

Sunt o mulțime de lucruri pentru care vă mulțumesc: pentru că am fost împreună, pentru că am luptat împreună, pentru că mi-ați oferit umărul vostru, pentru m-ați făcut parte din echipă, pentru că m-ați mandatat cu atât de multă încredere, pentru că, PÂNĂ LA UN MOMENT DAT, am fost unul pentru toți și toți pentru unul…. Pentru toate astea și pentru multe altele vă mulțumesc și vă doresc mult succes în continuare!!”, transmite Liviu Voiculescu.

Liviu Voiculescu se afla la conducerea PNL Olt din ianuarie 2018. La acea dată el era primar al comunei Cungrea. Ulterior a candidat fără succes la Primăria Slatina, pentru ca din 2020 să devină senator.

PNL Olt, disputat de mai multe grupări

Din luna august, pentru şefia PNL Olt luptă mai multe „grupări”. În primă fază, deputatul Gigel Ştirbu a făcut demersuri pe lângă conducerea centrală să schimbe din diverse funcţii oamenii susţinuţi de Liviu Voiculescu. Prima schimbare s-a petrecut la nivelul Prefecturii, unde a fost adus de la Sectorul 5, vicepreşedintele acestei organizaţii, Mario de Mezzo. Au urmat schimbări şi la nivelul unor agenţii – ANL, ISCIR, dar şi la Inspectoratul Şcolar, Garda de Mediu şi Finanţe.

Potrivit unor surse politice, şefia interimară a PNL Olt va fi preluată de Daniel Tudor, susţinut de Gigel Ştirbu. Cealaltă tabără din organizaţie este formată din Mario De Mezzo şi Marian Vasile, primarul din Studina.

Articole similare

Începe procedura de licitație pentru construcția unui nou lot al autostrăzii Craiova – Filiași

CNAIR a transmis astăzi la ANAP pentru validare  documentația pentru atribuirea contractului necesar construcției Lotului 2 (14,4 km)...

Laura Lavric, anchetată penal după ce ar fi lovit un solist la o nuntă

Interpreta de muzică populară Laura Lavric este acuzată că ar fi lovit un alt solist, la o nuntă...

Bărbat săltat de poliţişti după ce a ameninţat trecătorii cu un pistol airsoft

Un bărbat care ameninţa, astăzi, trecătorii cu un pistol airsoft în zona centrală a municipiului Satu Mare a...

Polițiste arestate după ce au scos din camera de corpuri delicte aproape 1000 de litri de alcool și trei lansete de pescuit

Situaţie halucinantă la Suceava. Două polițiste, o angajată de la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, un angajat de...