Ludovic Orban, la Timișoara: „Nu îl mai recunosc pe Nicolae Robu. Văd în discursul lui doar dorința de răzbunare”

Data:

Share post:

Ludovic Orban, conducătorul la nivel național al Forței Dreptei, a spus că motivul principal al prezenței sale la Timișoara ar fi susținerea lui Dominic Fritz în încercarea de a obține un al doilea mandat la conducerea Primăriei Timișoara. Cu această ocazie a spus că „nu îl mai recunoaște pe Nicolae Robu”.

Ludovic Orban: Sunt prezent astăzi aici pentru a transmite un mesaj în primul rând personal, dar și un mesaj din partea formațiunii politice pe care o conduc astăzi. Personal, am venit să îl susțin pe Dominic Fritz în candidatura pentru un nou mandat la Primăria Municipiului Timișoara. Este un primar serios, un primar cu anvergură europeană, care are soluții pe termen lung pentru Timișoara. Un primar care, chiar dacă nu vorbește foarte mult, este preocupat de problemele, de viața de zi cu zi a timișorenilor. Este un om integru, un om extrem de serios, care reprezintă o garanție că Timișoara se va dezvolta în continuare. […]

Când am auzit că Nicolae Robu își dorește să revină la primărie, nu mi-a venit să cred. Dacă oameni nu te aleg când ai fost primar, când te-ai certat până și cu stâlpii de suport ai electricității. Dacă nu te aleg când ai toată puterea în mână, cum să speri că te vor alege după un mandat, consider eu, de succes al lui Dominic Fritz. Sigur, unul care nu se simte de fiecare timișorean, că nu poți să rezolvi toate problemele într-un singur mandat. Eu, personal, nu îl recunosc pe Nicolae Robu. În ultimele lui apariții îmi pare că este un fel de Șoșoacă cu pantaloni. Lucrul care mă deranjează cel mai tare este să spui că tu vii să candidezi din partea PNL, când tu, de fapt, candidezi pentru Ciolacu și Simonis – este expresia unei perfidii maxime. De asemenea, nu îl recunosc pentru că în tot discursul lui nu văd decât dorință de răfuială, de răzbunare, de a se răfui cu toți aceia care au condus la pierderea mandatului de primar cu o diferență de 20%”, a declarat și Orban.

Acesta a mai spus că situația de la Timișoara este asemănătoare cu cea de la Brașov și din București, unde ar fi fost formate „structuri de luptă nedemocratice” conduse de PNL și PSD, care ar avea scopul de „a-i îndepărta pe oamenii corecți, pe cei care cred în democrație, care au respect pentru demnitatea, drepturile și libertățile cetățenilor români”. Coliban și Nicușor Dan ar fi „sub același asediu”, a mai spus, printre altele, Orban. Liderul Forței Dreptei a mai insistat și asupra faptului că, în sine, ordonanța de comasare a alegerilor ar fi „anti-constituțională” și „anti-democratică” și că ar deschide drumul către traseismul politic, invocând aici cele „câteva sute” de aleși PNL care au trecut în ultimele săptămâni la PSD.

Orban a mai fost întrebat și de un „zvon” potrivit căruia conducerea națională a PNL nu ar fi de acord cu o nouă candidatură a lui Alin Nica la președinția Consiliului Județean Timiș, deși la nivel județean s-a anunțat că cuplul Robu-Nica pentru primărie-consiliul județean este „bătut în cuie”. Orban a spus că „are informații sigure din interiorul PNL” că „decizia a fost deja luată”, lăsând de înțeles că „zvonul” ar fi adevărat.

Articole similare

Accident grav în judeţul Olt: Un mort şi patru răniţi

O femeie în vârstă de 57 de ani, din Fărcaşele, a decedat miercuri dimineaţă, în urma unui accident...

Amendă record la Caracal: 12.000 de lei pentru un bărbat care și-a înfometat calul. Animalul a fost confiscat

Un bărbat din Caracal s-a ales cu o amendă în valoare de 12.000 lei, după ce poliţiştii au...

Emil Albotă, despre „grătarele handmade” ale directorului DUS: „Nu-l pot contrazice, are experiență vastă în ospitalitate”

Scandalul achizițiilor făcute de firma Primăriei Slatina, Dezvoltare Urbană Slatina (DUS), ia amploare, după ce în spațiul public...

Alertă sanitară în Olt: Sute de cazuri de gripă și pneumonie într-o singură săptămână. DSP impune măsuri drastice

Situația epidemiologică din județul Olt devine tot mai îngrijorătoare pe fondul creșterii accelerate a infecțiilor respiratorii. Direcția de...