Ludovic Orban: „Sa ne uităm cine zice că Bolojan e inflexibil, unii care vin cu idei trasnite”

Data:

Share post:

Ludovic Orban, fost premier și actual consilier al președintelui Nicușor Dan, a precizat intrun iterviu că actualul șef al Executivului, Ilie Bolojan, este atacat sistemic. Potrivit fostului premier, cei care îl acuză acum pe Bolojan că este inflexibil, o fac pe fondul unor campanii politice.

Ludovic Orban intrebat dacă inflexibilitatea premierului Ilie Bolojan este unul dintre motivele pentru care coaliția nu funcționează foarte bine, așa cum acuză mai multe voci, chiar și din PNL, Ludovic Orban a precizat că actualul premier este atacat sistemic, însă în baza unor campanii politice:

„Să ne uităm cine spune că e inflexibil Ilie Bolojan și că o ține numai pe a lui. Unii care vin cu niște idei complet trăsnite și care, de fapt, nu vor decât să-și facă campanie politică internă sau externă. Să ne uităm și la modul în care Ilie Bolojan este atacat aproape sistemic de anumiți lideri din plan secund, de cele mai multe ori, repet, nu pentru că există neapărat motive serioase, ci pentru că așa dă bine pentru o anumită categorie de public. Da, sunt inclusivi primari PNL care l-au criticat pe Ilie Bolojan. Ăsta-i adevărul”.

În contextul actualei situații economice, cu un guvern condus de liberalul Ilie Bolojan, care vine cu pachete de măsuri de austeritate pentru scăderea deficitului bugetar, partidul pe care îl conduce se „uzează”. Încrederea de care se bucura liderul Executivului a scăzut rapid în ultimele luni.

PSD a acuzat în mai multe rânduri că actuala conducere a guvernului ia deciziile fără consultare. De altfel, măsurile din cele două pachete adoptate până acum, cu asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, au devenit un motiv de scandal în coaliție. Social-democrații încearcă să adopte contra-măsuri în Parlament, acuzându-l pe premier că le blochează.

Acuzațiile la adresa premierului au venit însă din mai multe părți, inclusiv din alte instituții ale statului, în contextul proiectului care modifică condițiile de pensionare ale magistraților, precum și din propriul partid, pe fondul discuțiilor pentru reforma administrației locale, care rămâne o restantă a pachetului doi de măsuri-fiscal bugetare.

Articole similare

Rețeaua anihilată la Slatina: Investigatori sub acoperire și interceptări i-au trimis pe traficanți după gratii

Tribunalul Olt a dat lovitura de grație unei grupări de traficanți de droguri de mare risc care opera...

Record la Craiova: 330 de zile pieton și 10.000 de lei amendă pentru un tânăr care a fugit de poliție

Un tânăr din Craiova a fost lăsat fără dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 330...

„Cifrele mi-au dat fiori, mi-am luat plasturi de somn”. Un afacerist din Slatina, șocat de explozia taxelor locale în 2026

Omul de afaceri din Slatina, Marian Taifas, a mărturisit pe contul său de Tiktok că a avut insomnii...

Anunțul momentului de la Florin Barbu: Record istoric de 5 miliarde de euro atrași pentru fermierii români în 2025

Anul 2025 marchează o performanță financiară notabilă pentru agricultura românească, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) raportând un...