Majoritatea zborurilor internaţionale ale lui Iohannis, cu escală la Sibiu

Data:

Share post:

Președintele României a călătorit în 2022 și primele două luni ale anului 2023 de 26 de ori în țară și străinătate, iar majoritatea zborurilor au avut opriri în Sibiu, scrie portalul boardingpass.ro.

Opririle pe aeroportul din Sibiu a avioanelor închiriate de Administrația Prezidențială pentru călătoriile Președintelui nu sunt deloc o excepție, ci o regulă, după cum reiese din datele analizate de BoardingPass.

Conform listei de zboruri efectuate de Președinte în 2022 și primele două luni ale anului 2023, compilată de BoardingPass, din cele 26 de călătorii avute de acesta în țară și străinătate, doar șapte nu au avut opriri pe aeroportul sibian.

Motivul opririlor pe aeroportul din Sibiu, care au o durată de numai câteva zeci de minute, ne este necunoscut.

Referitor la operatorul zborurilor, pentru vizitele oficiale din Paris și Bruxelles din februarie 2022 și vizitele oficiale din Marea Britanie și SUA din septembrie 2022 Administrația Prezidențială a închiriat avioane de tip Dassault Falcon 8X și 900DX de la Global Jet.

Restul zborurilor au fost operate de compania aeriană Toyo Aviation. Aceasta este certificată în țara noastră și deține, conform Autorității Aeronautice Române (AACR), cinci avioane private.

În anii trecuți, Președintele României a mai călătorit de câteva ori cu avioane închiriate de la compania Global Jet, însă majoritatea zborurilor avute de acesta erau la bordul unui avion operat Toyo Aviation.

Administrația Prezidențială a transmis Agerpres că în anul 2022 a cheltuit 16.604.678,40 de lei pentru 21 de deplasări externe efectuate de Președinte.

Lista vizitelor oficiale făcute de președintele României în perioada 1 ianuarie 2022 – 28 februarie 2023, pe boardingpass.ro.

 

Articole similare

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...

Accident provocat de un elev de 18 ani, în Balș: polițiștii au depistat substanțe psihoactive (VIDEO)

Un elev al Liceului „Petre Pandrea” din Balş este cercetat penal de poliţişti după ce, marţi dimineaţă, a...

Prins cu minciuna! Mario De Mezzo, filmat ieșind din blocul de lux unde susține că nu locuiește

O controversă de proporții zguduie administrația locală din Slatina, după ce în spațiul public au apărut informații și...

Zeci de persoane evacuate în Slatina, după o alunecare de teren. Două locuinţe sunt afectate, iar alte cinci sunt în pericol

Două locuinţe de pe strada Grădişte din Slatina sunt afectate de o alunecare de teren, în această dimineaţă,...