Mamă şi fiu găsiţi morţi în condiţii misterioasă. Bărbatul era îngropat într-o curte

Data:

Share post:

Un bărbat în vârstă de 64 de ani este bănuit de poliţişti pentru comiterea unor agresiuni asupra a două persoane, după ce o femeie în vârstă de 74 de ani a fost găsită decedată în locuinţă şi fiul acesteia îngropat într-o curte din localitatea Udaţi, comuna Smeeni.

Ancheta poliţiştilor a demarat în data de 24 iulie, când au descoperit cadavrul unei femei în locuinţa sa, după ce au fost alertaţi de mai mulţi vecini.

„La data de 24 iulie, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi despre faptul că o femeie de 74 de ani, din Smeeni, nu ar mai fi fost văzută de câteva zile la domiciliu. Femeia locuia împreună cu fiul sau de 56 de ani. Imediat după primirea sesizării, la imobilul indicat a fost direcţionată o echipă operativă, care a descoperit cadavrul unei femei, în stare de descompunere, existând posibilitatea să fie al femeii de 74 de ani. Conform procedurii, pentru stabilirea identităţii şi clarificarea împrejurărilor în care a survenit decesul femeii, s-a efectuat necropsia, în urma căreia au reieşit indicii ale exercitării unor violenţe”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Ulterior, potrivit unor surse din Poliţie, fiul femeii găsită decedată a fost dat dispărut de către fiica sa, în urma cercetărilor continuate de poliţişti fiind descoperit îngropat în curtea unui bărbat, o rudă de-a sa din localitatea Udaţi, comuna Smeeni. Bărbatul fusese văzut ultima dată în urmă cu o săptămâna, la o petrecere.

Fiu găsit îngropat într-o curte

„De asemenea, poliţiştii au demarat activităţile specifice în vederea depistării fiului femeii. Astfel, sub coordonarea parchetului, au fost continuate investigaţiile şi demersurile procedurale, bărbatul de 56 de ani fiind găsit decedat în curtea locuinţei unui cunoscut, un bărbat de 64 de ani, din Smeeni, fără ca acesta din urmă să fie găsit la domiciliu. În urma administrării materialului probator, poliţiştii din Buzău au stabilit că principalul bănuit de comiterea actelor de agresiune este bărbatul de 64 de ani din Smeeni şi, astăzi, 28 iulie, a fost depistat.

Acesta a fost preluat şi condus la sediul poliţiei pentru audieri. În cauză, poliţiştii continuă activităţile procedurale, sub coordonarea parchetului, urmând a se lua măsurile legale, raportat la încadrarea juridică a faptei, conform competenţelor”, informează IJP.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău desfăşoară cercetări, iar medicii legişti urmează să efectueze necropsia bărbatului găsit îngropat pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

Articole similare

Fără lumini și reclame la păcănele: Caracal impune un regulament estetic dur pentru sălile de noroc

Primăria municipiului Caracal a lansat recent în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează reglementarea drastică a...

Primarul Slatinei, la un pas să lovească un pieton pe trecere: Mario De Mezzo, filmat în timp ce conducea agresiv

Autoturismul condus de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a fost filmat în timp ce depăşea o coloană de...

Tragedie pe centura Craiovei: Un bărbat din Olt a murit și trei pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a murit noaptea trecută în...

Dosar penal pentru purtare abuzivă: O educatoare din Craiova este cercetată pentru agresarea copiilor

Un dosar penal a fost deschis pe numele unei educatoare din Craiova pentru purtare abuzivă faţă de unii...