Marius Oprescu, verdict dur după intrarea în recesiune: „Sacrificiile fără rezultate sunt o eroare. Înaintați cu încăpățânarea berbecului care vede doar zidul”

Data:

Share post:

Marius Oprescu, prim-vicepreședintele PSD, a lansat un atac dur la adresa premierului liberal Ilie Bolojan, pe care îl consideră principalul vinovat pentru situația actuală, din cauza politicilor de austeritate impuse. Reacţia vine în contextul în care Institutul Național de Statistică (INS) a confirmat oficial scenariul de care se temeau analiștii financiari: România a intrat în recesiune tehnică.

Liderul social-democrat a folosit metafore plastice pentru a descrie strategia economică a actualului guvern, comparând măsurile de austeritate cu o băutură falsificată, vândută sub un ambalaj pretențios.

„A ignora efectele austerității, înaintând cu încăpățânarea berbecului care vede doar zidul din față, e ca și cum ai îmbutelia alcool contrafăcut în pivniță și ai spera că eticheta elegantă va ține loc de conținut. O vreme poți crea impresia de rigoare. Dar realitatea tot ajunge la oameni”, a declarat Marius Oprescu.

Oficialul PSD susține că obsesia liberalilor pentru tăieri și taxe, în lipsa unor măsuri de stimulare a investițiilor, a dus inevitabil la blocarea motoarelor economice.

„Ilie Bolojan a transformat austeritatea în dogmă liberală. Fără măsuri reale de dezvoltare, această direcție nu avea cum să producă altceva decât blocaj economic. (…) Economia nu poate fi ținută în echilibru doar prin taxe și tăieri. Sacrificiile fără rezultate nu înseamnă disciplină, ci eroare de strategie”, a mai adăugat Marius Oprescu.

Cifrele care confirmă prăbușirea

Criticile politice vin pe fondul unui raport alarmant publicat vineri de INS. Datele arată că economia a frânat brusc pe finalul anului trecut, înregistrând o contracție pentru al doilea trimestru consecutiv, ceea ce definește tehnic intrarea în recesiune.

„Potrivit Institutului Național de Statistică, în trimestrul 4 din 2025, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul Intern Brut a scăzut cu 1,9%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2024, Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere cu 1,6%”, arată datele INS.

Deși pe întreg anul 2025 s-a înregistrat o creștere modestă de 0,6%, finalul de an a fost dezastruos. Recesiunea tehnică este definită ca situația în care PIB-ul scade în termeni reali timp de două trimestre consecutive.

Consumul și taxele au gripat economia

Analiștii economici pun această evoluție negativă pe seama scăderii consumului privat și a încrederii populației, afectate direct de măsurile de consolidare fiscală pentru reducerea deficitului bugetar. În acest context, Marius Oprescu cere schimbarea urgentă a strategiei guvernamentale.

„Dovada este oficială: datele publicate de Institutul Național de Statistică arată clar că România a intrat în recesiune tehnică. Când Partidul Social Democrat spune că direcția trebuie schimbată, nu amenință, ci constată un fapt: așa nu se mai poate. A cere corectarea direcției nu este un atac politic. Este o obligație față de oameni”, a conchis prim-vicepreședintele PSD.

Articole similare

Apel umanitar: Agoniseala unei familii din Brebeni, distrusă de flăcări

Florin Cîrstea, primarul comunei Brebeni, a lansat un apel umanitar pentru ajutorarea familiei din localitate care, în urma...

Șantajist reținut de polițiști: O femeie era amenințată de un bărbat din Olt cu fotografii compromițătoare

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Studina, judeţul Olt, a fost reţinut pentru 24...

Bani europeni pentru energie verde: 200 de milioane de euro pentru fermieri

Sectorul agricol și industria alimentară din România se pregătesc pentru o nouă etapă de modernizare prin accesarea fondurilor...

Olt: Victorie uriașă în instanță pentru cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa

Investitorii care dezvoltă proiectul celei mai mari fabrici de procesare a lânii din întreaga Europă, prin intermediul companiei...