Mărturie în cazul tânărului mort înecat în Olt: Eu am condus skijet-ul şi nu Flavius! (VIDEO)

Data:

Share post:

David Coşmeleaţă, adolescentul care a condus skijetul implicat în accidentul de sâmbătă de pe râul Olt, în urma căruia fotbalistul Flavius Magraon a murit înecat, a mărturisit public cum s-au petrecut lucrurile.

Joi seara, el a postat un clip video, pe Facebook, în care a ţinut să precizeze că el a fost cel care a condus skijet-ul şi nu Flavius Magraon. Totodată, David Coşmeleaţă a declarat că a fost audiat de anchetatori şi că nu se afla sub influenţa băturilor alcoolice sau a altor substanţe, atunci când s-a produs accidentul.

„Mă numesc Coşmeleaţă David şi am de precizat câteva lucruri foarte importante. Încep prin a spune  că eu am condus skijet-ul şi niciodată nu l-am acuzat pe Flavius de așa ceva. Continui prin a spune că nu am fost sub influenţa băuturilor alcoolice sau altceva de tipul acesta, întrucât am fost examinat în ambulanţă. Vreau să spun că dosarul este la Parchet şi totul este foarte transparent. Toate aceste speculaţii, care au fost date şi la ştiri şi așa mai departe, au plecat de la niște mesaje vocale spuse de niște copii care nici măcar nu au fost prezenţi la locul respectiv. Eu am fost anchetat de trei procurori, nu pot spune mai multe lucruri deoarece ancheta este în curs. Asta e tot ce tot spune: Eu am condus skijet-ul şi nu Flavius”, a declarat tânărul.

Tragedia s-a produs, sâmbătă, în comuna Verguleasa. Flavius Magraon, fotbalist U19 al CSM Slatina, ar fi căzut de pe un skijet. El se afla cu David Coşmeleaţă, în vârstă de 17 ani, care a reuşit să se salveze.

Duminică, în jurul orei 11.00, trupul neînsuflețit al tânărului înecat în Olt a fost identificat de scafandri, la aproximativ 100 de metri în larg și adus la mal. Decesul a fost constatat de medicul Serviciului Județean de Ambulanță.

În sprijinul scafandrilor ISU Olt au venit şi trei scafandri din Mehedinţi şi Teleorman.

 

Articole similare

Tragedie în Pitești: Trupul unui bărbat a fost scos din râul Argeș în zona Parcul Ștrand

O operațiune de căutare amplă, începută duminică seara în municipiul Pitești, s-a încheiat tragic în cursul dimineții de...

Tragedie de 8 Martie: O mamă a fost ucisă de fiul pe care l-a scos din psihiatrie pe proprie răspundere

O zi care ar fi trebuit să fie dedicată celebrării s-a transformat într-un coșmar în orașul de pe...

Cum se apără creierul de o suferință extremă. Povestea tatălui din Olt care a orbit și a asurzit la aflarea morții fiicei sale

O dramă de familie a generat un caz medical extrem de rar în psihiatria românească. Un bărbat din...

Alexandru Muraru, PNL: Ţara este ţinută prizonieră exclusiv din cauza opoziţiei PSD

Blocajul privind adoptarea bugetului de stat provoacă noi tensiuni în interiorul coaliției de guvernare. Liderul PNL Iași, deputatul...