Medic prins în flagrant în timp ce lua mită de la un pacient. Ancheta o vizează şi pe asistenta doctorului

Data:

Share post:

Un medic şi asistenta sa sunt anchetaţi penal de Direcţia Generală Anticorupţie. Asta după ce medicul, de la Spitalul CF 2 din municipiul Braşov a fost prins în flagrant, marţi, în timp ce primea mită de la un pacient, pentru a realiza un act medical care intră în atribuţiile sale de serviciu.

”Marţi, 23.07.2024, ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane, medic la un spital din municipiul Braşov, după ce a primit de la un pacient suma de 200 de lei cu titlu de mită pentru îndeplinirea unui act medical aflat în atribuţiile sale de serviciu. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi luare de mită faţă de două cadre medicale asupra cărora există suspiciunea că le-au fost remise sume de bani sau alte bunuri pentru îndeplinirea actului medical”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, marţi, de Direcţia Generală Anticorupţie.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că persoana prinsă în flagrant este medic de boli interne la Spitalul CF 2 din municipiul Braşov. Al doilea cadru medical este asistenta acestuia.
Imediat după flagrant, pentru documentarea probatoriului din cadrul dosarului penal întocmit, procurorul de caz a delegat poliţiştii DGA – Serviciile Judeţene Anticorupţie Covasna, Braşov şi Harghita, să efectueze cinci percheziţii domiciliare. Trei dintre acestea au loc la spitalul la care este angajat medicul şi două la locuinţele unor persoane din localitatea Sânpetru, judeţul Braşov. La ora transmiterii acestei ştiri, activităţile sunt de derulare.

Articole similare

Fără lumini și reclame la păcănele: Caracal impune un regulament estetic dur pentru sălile de noroc

Primăria municipiului Caracal a lansat recent în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează reglementarea drastică a...

Primarul Slatinei, la un pas să lovească un pieton pe trecere: Mario De Mezzo, filmat în timp ce conducea agresiv

Autoturismul condus de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a fost filmat în timp ce depăşea o coloană de...

Tragedie pe centura Craiovei: Un bărbat din Olt a murit și trei pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a murit noaptea trecută în...

Dosar penal pentru purtare abuzivă: O educatoare din Craiova este cercetată pentru agresarea copiilor

Un dosar penal a fost deschis pe numele unei educatoare din Craiova pentru purtare abuzivă faţă de unii...