Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Ce temperaturi sunt prognozate

Data:

Share post:

În următoarele trei săptămâni temperaturile vor fi apropiate de cele obişnuite în această perioadă în cea mai mare parte a ţării şi uşor peste cele specifice, în intervalul 12 – 19 august, anunţă marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 22 iulie – 19 august.

În prima săptămână a intervalului, cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, iar în următoarele două săptămâni vor fi preponderent deficitare.

Săptămâna 22.07.2024 – 29.07.2024

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cu excepţia regiunilor vestice şi sud-vestice unde regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare, mai ales în zona Carpaţilor Orientali şi în regiunile sudice.

Săptămâna 29.07.2024 – 05.08.2024

Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil uşor mai ridicate în sud-vest, dar şi uşor mai coborâte în nord-estul teritoriului.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în zona Carpaţilor Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 05.08.2024 – 12.08.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice şi sudvestice, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în jumătatea vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 12.08.2024 – 19.08.2024 

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice şi sudice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Articole similare

Rețeaua anihilată la Slatina: Investigatori sub acoperire și interceptări i-au trimis pe traficanți după gratii

Tribunalul Olt a dat lovitura de grație unei grupări de traficanți de droguri de mare risc care opera...

Record la Craiova: 330 de zile pieton și 10.000 de lei amendă pentru un tânăr care a fugit de poliție

Un tânăr din Craiova a fost lăsat fără dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 330...

„Cifrele mi-au dat fiori, mi-am luat plasturi de somn”. Un afacerist din Slatina, șocat de explozia taxelor locale în 2026

Omul de afaceri din Slatina, Marian Taifas, a mărturisit pe contul său de Tiktok că a avut insomnii...

Anunțul momentului de la Florin Barbu: Record istoric de 5 miliarde de euro atrași pentru fermierii români în 2025

Anul 2025 marchează o performanță financiară notabilă pentru agricultura românească, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) raportând un...