Mihai Leu, fostul campion mondial de box, în stare gravă la Spitalul Fundeni

Data:

Share post:

Mihai Leu, fost campion mondial de box și actual pilot de raliuri, se află într-o stare de sănătate gravă, fiind internat la Spitalul Fundeni din Capitală din cauza unor probleme medicale persistente, inclusiv un diagnostic de cancer de colon din 2014 și trei operații efectuate până acum.

Pentru Mihai Leu, sănatatea e din ce în ce mai şubredă. Fostul mare campion de box, actual pilot de raliuri, în vârstă de 55 de ani a fost transferat seara trecută de la o clinică privată, la spitalul Fundeni din Capitală.

Citeşte şi: Deja se votează pentru turul 2 al prezidenţialelor

Mihai Leu, din nou la spital. Starea sportivului ar fi una gravă în acest moment, iar problemele de sănătate au început încă din anul 2014, când acesta a fost diagnosticat cu cancer de colon. De atunci şi până acum a suferit nu mai puţin de trei operaţii, cea mai recentă fiind chiar în primăvara acestui an când au apărut câteva complicaţii.

Mihai Leu a fost campion mondial WBO la semimijlocie în 1997. S-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînfrânt. După ce a renunțat la box a început apoi să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în 2003.

De-a lungul carierei sale, Mihai Leu a reuşit să obţină trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

 

Articole similare

Doliu în județul Olt: A murit Marian Ivan, cel mai longeviv primar al comunei Brebeni

Comunitatea din Brebeni și întreaga administrație locală din județul Olt sunt în doliu. Marian Ivan, cel care a...

Atac sângeros în Caracal: Trei bărbați au intrat peste un tânăr în casă 

Municipiul Caracal a fost scena unui episod de violență extremă în dimineața zilei de 5 martie 2026. Trei...

Val de reangajări forțate la Primăria Slatina: după directorul CSM, și fosta consilieră a primarului câștigă procesul

Încă o angajată a Primăriei Slatina, care a fost dată afară abuziv de actualul primar Mario De Mezzo,...

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...