Moartea unui animal de companie poate fi la fel de dureroasă ca pierderea unui membru al familiei, arată un nou studiu

Data:

Share post:

Durerea provocată de moartea unui animal de companie poate fi la fel de intensă și de îndelungată ca cea resimțită după pierderea unui membru al familiei, arată un studiu publicat în revista științifică PLOS One.

Moartea unui animal de companie poate fi la fel de dureroasă ca pierderea unui membru al familiei. Persoanele care își pierd animalele pot suferi de tulburare de doliu prelungit (Prolonged Grief Disorder – PGD), o afecțiune psihică caracterizată prin suferință intensă, dor persistent, dificultăți de relaționare socială, probleme în desfășurarea activităților zilnice și sentimentul că o parte din sine a murit odată cu ființa iubită, potrivit cercetării.

În prezent, acest diagnostic poate fi pus doar în cazul pierderii unei persoane, însă autorul studiului, profesorul Philip Hyland de la Universitatea Maynooth din Irlanda, susține că ghidurile ar trebui extinse și pentru pierderea animalelor de companie.

Cercetarea a arătat că 7,5% dintre cei care au pierdut un animal de companie îndeplinesc criteriile pentru tulburarea de doliu prelungit – un procent similar cu cel al persoanelor care au pierdut un prieten apropiat. Proporția este apropiată și de cea înregistrată în cazul pierderii unui bunic (8,3%), a unui frate (8,9%) sau chiar a unui partener (9,1%). Doar în cazul pierderii unui părinte (11,2%) sau a unui copil (21,3%) ratele sunt semnificativ mai mari, notează The Guardian.

Aproximativ o cincime dintre participanții care au suferit atât pierderea unui om, cât și a unui animal au declarat că moartea animalului a fost mai greu de suportat, deși alte studii arată că mulți oameni se simt rușinați sau izolați când își exprimă durerea pentru un animal decedat.

Profesorul Hyland afirmă că simptomele doliului sever după pierderea unui animal sunt identice cu cele întâlnite în cazul pierderii unei persoane și că nu există diferențe în modul în care este trăită suferința.

„Ghidurile actuale nu permit diagnosticarea PGD după moartea unui animal, însă rezultatele noastre arată că oamenii pot experimenta niveluri clinice de doliu și în aceste situații, la rate comparabile cu pierderile umane considerate legitime”, a explicat cercetătorul.

Acesta consideră că excluderea animalelor de companie din criteriile de diagnostic este „nu doar greșită din punct de vedere științific, ci și lipsită de empatie”, subliniind că, din perspectivă psihologică și evolutivă, legătura om–animal este una profundă și autentică.

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 975 de adulți din Marea Britanie și publicată în revista științifică PLOS One.

Articole similare

Tablourile găsite de DNA la Darius Vâlcov, scoase la licitaţie (FOTO)

Casa de licitații A10 by Artmark organizează, în cadrul procedurii de executare silită inițiate de ANAF pentru recuperarea...

Ludovic Orban: „Cred în unire. Consider că este firească și legitimă. Și ar fi fost foarte normal să se fi petrecut până acum”

Fostul prim-ministru al României, Ludovic Orban, a intervenit în dezbaterea reaprinsă despre Unirea Republicii Moldova cu România, după...

Inginerii financiare marca De Mezzo: Curtea de Conturi a găsit investiții ilegale, mascate în contracte de „tuns iarba” la Slatina

Un raport devastator al Curții de Conturi scoate la iveală nereguli grave în administrarea banului public la nivelul...

Rețeaua anihilată la Slatina: Investigatori sub acoperire și interceptări i-au trimis pe traficanți după gratii

Tribunalul Olt a dat lovitura de grație unei grupări de traficanți de droguri de mare risc care opera...