Motivul pentru care Nicușor Dan nu vrea să se mute la Cotroceni dacă va fi ales președinte

Data:

Share post:

Cu doar câteva zile înainte de al doilea tur de scrutin de pe 18 mai, Nicușor Dan a vorbit despre planurile sale în cazul în care va câștiga alegerile.

Nicușor Dan a afirmat că nu și-ar dori să se mute la Palatul Cotroceni, preferând să rămână în locuința sa actuală din Sectorul 6.

„Haideți să ajungem la 18 mai. Eu îmi doresc să rămân în cartierul în care sunt, dacă condițiile de securitate îmi permit”, a spus Nicușor Dan.

A crescut în Sectorul 6

Nicușor Dan a explicat că apartamentul în care locuiește este un spațiu cu valoare sentimentală, fiind locul unde au crescut copiii săi și unde s-a născut băiețelul său.

Nicușor Dan

Edilul subliniază că mediul liniștit în care se află locuința sa actuală îi oferă confort și stabilitate, motiv pentru care nu și-ar dori să renunțe la acesta.

„Faptul că în apartamentul acesta au crescut copiii, s-a născut băiețelul, că locuim într-un cartier unde nu prea circulă mașini, îmi place foarte mult”, a explicat Nicușor Dan.

Primarul a mai adăugat că, deși soția sa, Mirabela, își dorește o casă proprie, el nu este stresat din punct de vedere material și are mereu o alternativă pentru viitor.

„Mirabela ar vrea să avem casa noastră, să așeze ea lucrurile, să fie casa ei, dar poate va fi, la un moment dat.

Plătim 550 de euro pe lună, o cameră și două dormitoare la mansardă, iar proprietarul plătește taxele”, a mai spus edilul.

Rolul primei doamne

Dacă va deveni președinte, Nicușor Dan va avea posibilitatea să locuiască la Palatul Cotroceni sau la Vila Lac, una dintre reședințele oficiale ale președinției României.

Cu toate acestea, el nu pare să fie interesat de această opțiune și preferă să rămână în cartierul său actual, dacă securitatea îi permite acest lucru.

El a precizat că a apreciat discreția soțiilor președinților anteriori și consideră că implicarea acestora în activități sociale ar trebui să fie determinată de nevoile societății.

„Dacă societatea o cere și dacă se potrivește pentru acțiuni în zona educației civice, în zonele defavorizate și acțiuni umanitare, cred că ar fi o persoană potrivită.

Dacă societatea nu o cere, nu cred că o să vrea cineva să se folosească de poziția asta”, a declarat Nicușor Dan.

Articole similare

Procurorii au preluat ancheta privind incidentul de la Strehareți: Sesizări împotriva funcționarilor Primăriei Slatina pentru violarea vieții private și hărțuire

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a confirmat că instrumentează un dosar ce cercetare penală, în urma descinderii...

Șansă uriașă pentru copiii născuți la Slatina: Screening neonatal extins pentru 19 boli grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina face un pas decisiv către medicina modernă și prevenția timpurie. Recent, reprezentanții unității...

Tratamentul schizofreniei: cum arată un plan coerent, etapizat

În procesul de tratare al schizofreniei este important să existe perseverență și constanță tocmai pentru ca rezultatele să...

Veste bună pentru locuitorii din Balș: Reduceri la impozite pentru clădiri vechi și persoane cu nevoi speciale

Primăria Orașului Balș anunță implementarea unor noi facilități fiscale de care pot beneficia sute de cetățeni, în urma...