Nicușor Dan, felicitat telefonic de Marcel Ciolacu după rezultatele alegerilor: „Mi-a zis că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului”

Data:

Share post:

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, spune că, după rezultatul alegerilor, premierul Marcel Ciolacu l-a sunat să-l felicite pentru că a obținut un nou mandat.

Marcel Ciolacu i-a mai spus că ar trebui să discute despre viitorul Bucureştiului, a precizat Nicușor Dan.

„Am vorbit cu domnul Ciucă ieri dimineaţă. Am avut o discuţie, m-a felicitat. Am lăsat un dialog deschis pentru o eventuală colaborare viitoare. Domnul Ciolacu m-a sunat, de asemenea, ca să mă felicite. Domnia sa mi-a spus că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului, după ce toate lucrurile acestea se vor lămuri. Mulţi politicieni mi-au trimis mesaje de felicitare. Încă nu am apucat să răspund la toate. (…) Domniile lor m-au sunat şi m-au felicitat şi mi-au spus că sunt deschişi la dialog”, a declarat Nicuşor Dan, pentru B1 Tv.

Nicușor Dan a mai spus, în privința formării unei majorități în viitorul Consiliu General, că așteaptă să vadă în ce fel vor fi distribuite mandatele.

„Pare că Alianţa Dreapta Unită o să aibă 16 – 17 locuri din cele 55. REPER-ul pare că o să aibă 3 – 5 locuri. Deci, împreună o să aibă undeva la 20 de locuri. Pentru majoritate mai e nevoie de 8. Îmi doresc foarte tare ca PNL să fie parte din majoritate, ei vor avea 7 – 8 locuri. O să vedem exact numărul de locuri şi, după aceea, o să începem discuţiile. Eu am avut o colaborare bună cu PNL, USR, PMP în mandatul precedent”, a explicat primarul.

În ceea ce privește o candidatură la alegerile prezidențiale din septembrie 2024, Nicușor a spus: „Nu voi candida la alegerile prezidenţiale în 2024. Ce se va întâmpla în viitor, o să mai vedem. Dar
în 2024, nu”.

Articole similare

Eduard Fierăscu recunoaşte tot: Procedură simplificată și sentință mai rapidă pentru agresorul din ziua alegerilor

Miercuri a avut loc, la Judecătoria Slatina, primul termen al procesului în care Eduard Fierăscu este judecat pentru...

Fost primar din Dolj și doi constructori din Olt, trimiși în judecată pentru un contract de asfaltare ilegal

Fostul primar al comunei Măceșu de Sus, Gheorghe Bece, a fost trimis în judecată de DNA pentru atribuirea...

Mii de vehicule verificate de RAR, pericol de accidente pe drumurile publice

Aproximativ 40% dintre cele 89.520 de vehicule verificate de Registrul Auto Român în 2024 au fost găsite cu...

Accident pe DN 67, în Slătioara. Doi șoferi răniți și transportați la spital

Două persoane au ajuns la spital, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN...