Preşedintele Nicuşor Dan i-a convocat, marţi, la Palatul Cotroceni, pe liderii coaliţiei de guvernare, a transmis Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat. Discuţiile ar putea viza subiecte care au provocat dispute în interiorul coaliţiei: prelungirea plafonării preţurilor la produsele de bază, aşteptata decizie a Curţii Constituţionale privind pensiile magistraților şi stabilirea datei alegerilor pentru Primăria Capitalei.
Plafonarea preţurilor la alimente
Nicuşor Dan este deacord cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază expiră la finalul acestei luni, însă coaliţia nu a reuşit să ajungă la o decizie dacă măsura va fi prelungită sau nu.
PSD insistă pentru continuarea acestei măsuri şi a depus chiar un demers în Senat. În schimb, premierul Ilie Bolojan a reamintit că, la ultima prelungire, coaliţia a stabilit că de la 1 octombrie nu va mai exista o nouă plafonare.
Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, luni, că partidul său a depus un amendament care prevede prelungirea plafonării adaosului comercial. El a mai spus că nu este o presiune asupra partenerilor de guvernare, pentru că această măsură nu are implicaţii bugetare. „Dacă premierul renunţă la decizia de a nu prelungi măsura, putem retrage amendamentul”, a explicat Zamfir.
Decizia Curţii Constituţionale privind pensiile magistraților
Un alt subiect tensionat este decizia pe care Curtea Constituţională o va lua miercuri în legătură cu legile din al doilea pachet de reducere a deficitului, între care se află şi prevederi referitoare la pensionarea magistraţilor.
Pe ordinea de zi a şedinţei CCR se află mai multe sesizări care contestă aceste proiecte. În cazul în care magistraţii decid că modificările sunt neconstituţionale, mai mulţi lideri politici au avertizat că Guvernul şi-ar pierde legitimitatea.
Alegerile pentru Capitală, încă neprogramate
O altă discuție de la Cotroceni ar fi legată de stabilirea datei pentru alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei. Termenul legal pentru stabilirea datei a expirat deja la începutul lunii septembrie, însă o decizie politică întârzie să apară. După întâlnirea de la Cotroceni, liderii coaliţiei urmează să aibă şi o şedinţă proprie, pentru a analiza rezultatele discuţiilor cu preşedintele Nicuşor Dan şi pentru a lua decizii în legătură cu temele care au divizat majoritatea.