O fermieră din Pleşoiu, metodă inedită pentru irigarea plantelor cu apa dintr-un bazin cu peşti. Roşiile, castraveţii şi ardeii produşi astfel se găsesc în Piaţa Producătorilor Olteni din Slatina

Data:

Share post:

Mădălina Tudorache, cultivă de proape 10 ani roşii, castraveţi şi ardei alături de familie, în comuna Pleşoiu, sat Doba. De fiecare dată, se confruntă cu probleme atunci când vine vorba de valorificarea legumelor şi de vânzarea lor la un preţ bun. Produsele sale, cultivate după o metodă inedită, pot fi găsite în Piaţa Producătorilor Olteni, în fiecare duminică, în zona sediului CJ Olt din Slatina.

Tânăra fermieră povesteşte că, anul acesta, a realizat un proiect pe măsura 6.3, cu o valoare de 15 mii de euro, și participă în Programul Tomata. Cu toate acestea, se confruntă cu provocări în desfacerea produselor sale.

„Am 17 arii de pământ, activitatea o am din 2013, iar anul acesta am făcut un alt proiect pe măsura 6.3, în valoare de 15 mii de euro. Totodată, suntem în Programul Tomata. Nu este nici greu, dar nici uşor să lucrezi în acest domeniu, doar că nu prea sunt clienţi, cumpărători. Aceasta este principala problemă, desfacerea”, spune Mădălina.

Plantarea este pregătită încă din luna ianuarie, iar procesul de creștere a plantelor în seră și solarii durează aproximativ trei luni.

„N-am reuşit, deocamdată, să intră şi în supermarketuri. Nu ne-am integrat.

Din ianurie facem pregătirile pentru plantare. Într-o seră, punem răsadurile şi apoi le punem în solarii. Totul durează aproximativ trei luni.

Per total, este mulţumitor cât de cât, nu foarte-foarte. Dar, asta este şi n-avem cu ce să ocupăm altceva”, mai arată tânăra.

Produsele cultivate de Mădălina pot fi găsite în Piaţa Producătorilor Olteni

Irigă dintr-un bazin cu peşte

Fermierii asigură că se bazează pe metode ecologice, fără a folosi substanțe chimice. Mai mult, în ferma familiei Tudorache de la Doba este aproape să se breveteze o metodă inedită, complet bio, pentru aplicarea de îngrăşăminte. Bazinul de pește din fermă le oferă posibilitatea de a uda roșiile și de a obține îngrășământ natural pentru plante, şi deja această metodă a avut un impact pozitiv în producție.

„Produsele noastre nu sunt stropite, nu folosim nimic chimic. Chiar avem un bazin cu peşte – şi poate că şi asta ne-a salvat – şi de acolo udăm roşiile. Pe lângă apă, din acest bazin vine şi îngrăşământul natural pentru plante. De doi ani folosim şi se cunoaşte în producţie. A fost dintr-o întâmplare. Aveam un bazin pe care l-a făcut pentru scăldat, însă am pus peşte”, mai spune Mădălina Tudorache.

Produsele cultivate de Mădălina pot fi găsite în Piaţa Producătorilor Olteni, care se desfăşoară în fiecare duminică la Slatina, în proximitatea sediului CJ Olt.

Piaţa Volantă este organizată de Asociaţia Tinerilor Fermieri din Olt, cu sprijinul CJ Olt, şi reprezintă un proiect pentru sprijinirea micilor producători agricoli, promovarea produselor agricole locale  și pentru a răspunde politicii de promovare a alimentației sănătoase și producției agricole sustenabile.

Modelul a fost preluat de Ministerul Agriculturii şi în mai multe judeţe din ţară.

Articole similare

Accident în apropiere de Slatina. Două persoane la spital (VIDEO)

Două persoane au ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe drumul judeţean DJ...

Miliardarul rus care deține ALRO Slatina a renunţat la o mare afacere imobiliară

Miliardarul rus Vitaliy Machitski a ieșit din dezvoltatorul imobiliar RRG Real Estate Group, cedându-și participația către familia Iakovlev,...

Incident dramatic în Olt: Un bărbat și-a incendiat casa și a încercat să arunce totul în aer, polițiștii au prevenit tragedia

Un bărbat din Movileni și-a incendiat casa după o ceartă cu soția și a încercat să arunce totul...

Radu Banciu, amintiri din Epoca de Aur cu FC Olt Scorniceşti: De la începutul meciului a fost o tensiune numai anti-Ceauşescu!

Jurnalistul Radu Banciu, originar din Târgu Mureş, a rememorat un moment din Epoca de Aur, când la un...