O judecătoare nu poate justifica o avere de şase milioane de euro

Data:

Share post:

O judecătoare de la Tribunalul Bucureşti nu poate justifica o avere de peste 30 milioane lei (6 milioane euro) prin veniturile obţinute, potrivit Agenției Naționale de Integritate.

ANI a transmis miercuri, într-un comunicat de presă, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificată de 30.388.515 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gabriela Cristina Mazilu, judecător în cadrul Tribunalului București şi fost judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4.

De asemenea, ANI a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum total de 1.213.986 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ionel Victor Nicoreşteanu, funcţionar public cu statut special în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către cei doi.

Judecătoarea Gabriela Cristina Mazilu şi Ionel Victor Nicoreşteanu au fost cercetaţi de DIICOT în anul 2015 într-un dosar privind credite frauduloase luate de la BRD, în care era implicat şi omul de afaceri Remus Truică, transmite Agerpres.

Articole similare

Olt: Fostul primar al comunei Curtişoara a încetat din viaţă

Victor Constantin, primarul comunei Curtişoara timp de patru mandate, a încetat din viaţă, potrivit anunţului familiei. Victor Constantin a...

Endoproteze decontate prin CAS Olt: Sute de pacienți au primit șansa la o viață fără dureri

Veste excelentă pentru persoanele care suferă de afecțiuni articulare severe și care au nevoie de intervenții chirurgicale complexe....

Pacienți fără șanse de supraviețuire, salvați la Secţia Neurologie a Spitalului Slatina, prin tratamente inovatoare

Doi pacienți, aflați în stare critică și priviți cu resemnare chiar și de propriile familii, au reușit să...

Mihai Șora, „activ” pe Facebook, la trei ani de la moarte. Riscuri penale

Pagina oficială de Facebook a regretatului filozof Mihai Șora a devenit, în ultimii ani, un spațiu de manifestare...