Olt: Mai multe persoane rănite într-un accident rutier, între Brebeni şi Schitu

Data:

Share post:

Mai multe persoane au fost rănite, duminică, în judeţul Olt, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme

Potrivit IPJ Olt, accidentul s-a petrecut pe drumul judeţean DJ 546A, între localităţile Brebeni şi Schitu.

În zonă au intervenit mai multe echipaje de salvare, dar şi poliţiştii.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Slatina și un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.

Cinci persoane au ajuns la spital.

„În urma accidentului rutier produs pe DJ 546 A, a rezultat o victimă încarcerată, femeie, în vârstă de 59 de ani, aceasta a fost extrasă de echipajele de pompieri, politraumatizată și predată echipajelor medicale.

La spital au fost transportate, în total, cinci victime cu diverse traumatisme prin accident rutier, printre acestea fiind și o minoră, în vârstă de patru ani, care prezenta traumatism cranio-cerebral și dureri la membrele inferioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Articole similare

Prefectul Cosmin Floreanu, despre semnificația zilei de 1 Decembrie: „Un etalon al solidarității și sacrificiului”. Apelul lansat către români

Prefectul Cosmin Floreanu a transmis un gând solemn cu ocazia zilei de 1 Decembrie în care subliniază importanța...

Ministrul Agriculturii, mesaj de la Slatina de 1 Decembrie: „Să avem mâncare românească”. Apelul la unitate lansat de deputatul Marius Iancu

Ziua Națională a României a fost marcată la Slatina printr-o ceremonie solemnă desfășurată într-un cadru plin de istorie...

Cât au ajuns prețurile imobiliarelor din Slatina: „1.100 euro/mp, mai scump ca la Brașov”

Piața imobiliară din România traversează o perioadă plină de paradoxuri, iar municipiul Slatina a devenit un studiu de...

Elena Lasconi aruncă scena politică în aer! Primărița USR îl demontează pe Bolojan: „Este cel mai rău guvern din istoria României din ultimii 35...

Primărița USR din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, fostă candidat la președinție, lansează o serie dură de atacuri la...