Olt: Un bărbat cu afecțiuni medicale a fost găsit de salvatori pe un câmp, la o zi după ce plecase de acasă

Data:

Share post:

Costel Gălăţeanu, un bărbat din Radomireşti, în vârstă de 60 de ani, cunoscut cu afecţiuni psihice şi dat dispărut de familie duminică, a fost găsit pe un teren agricol din apropierea satului Poiana al comunei oltene.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Olt, „acesta era conștient, dar nu se mai putea deplasa, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul municipal Caracal pentru investigații medicale suplimentare”.

Poliţiştii au adăugat că localizarea bărbatului a fost posibilă datorită unei intervenții rapide și bine coordonate, la care au participat polițiști din cadrul IPJ Olt, pompieri din cadrul ISU Olt, jandarmi din cadrul IJJ Olt, precum și voluntari din zonă.

Forțele de ordine au acționat pe un perimetru extins, acoperind atât terenuri agricole, cât și zone greu accesibile din apropiere.

„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt mulțumește tuturor structurilor implicate pentru modul exemplar în care au acționat, precum și reprezentanților mass-media pentru sprijinul acordat în diseminarea rapidă a informațiilor”, transmite IPJ Olt.

Reamintim că, la data de 7 decembrie 2025, în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Daneasa au fost sesizați direct de către o femeie din municipiul București, cu privire la faptul că fratele său, Costel Gălăţeanu, în vârstă de 60 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, a plecat de la domiciliul său din comuna Radomirești, județul Olt, în jurul orei 15:00 și nu a mai revenit până în prezent.

Articole similare

Rețeaua anihilată la Slatina: Investigatori sub acoperire și interceptări i-au trimis pe traficanți după gratii

Tribunalul Olt a dat lovitura de grație unei grupări de traficanți de droguri de mare risc care opera...

Record la Craiova: 330 de zile pieton și 10.000 de lei amendă pentru un tânăr care a fugit de poliție

Un tânăr din Craiova a fost lăsat fără dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 330...

„Cifrele mi-au dat fiori, mi-am luat plasturi de somn”. Un afacerist din Slatina, șocat de explozia taxelor locale în 2026

Omul de afaceri din Slatina, Marian Taifas, a mărturisit pe contul său de Tiktok că a avut insomnii...

Anunțul momentului de la Florin Barbu: Record istoric de 5 miliarde de euro atrași pentru fermierii români în 2025

Anul 2025 marchează o performanță financiară notabilă pentru agricultura românească, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) raportând un...