Oprescu îl ironizează pe Grecu după trecerea la PNL: mare scriitor pe Facebook

Data:

Share post:

Prezent în emisiunea „Imperativ” de la Olt Tv, preşedintele PSD Olt Marius Oprescu a comentat acid trecerea fostului deputat social-democrat Cătălin Grecu în „barca” PNL Olt. 

Oprescu a ironizat activitatea politică a lui Cătălin Grecu, care nu s-a făcut remarcat cu nimic, în perioada în care a fost deputat de Olt.

„În primul rând, eu nu știam că Grecu știe să scrie. L-am văzut acum, e un mare scriitor pe Facebook. Cât a fost la PSD și parlamentar, pus de Partidul Social-Democrat, cred că n-a avut două ieșiri publice pe Facebook. Nu spun că n-a fost în stare să țină, într-un mandat de parlamentar, o conferinţă de presă. Și au fost oameni din rândul presei care mi-au reproșat acest lucru, că nu îi las pe parlamentari, că îi apăr eu și că nu îi las să iasă.  Grecu n-a ieșit odată. Și dintr-o dată e mare scriitor”, a transmis Marius Oprescu.

În plus, preşedintele PSD Olt i-a transmis şi un sfat lui Cătălin Grecu: „Ar trebui întâi să-și plătească datoriile pe care le are la oameni de prin Slatina, că s-a împrumutat de foarte mulți bani, și pe urmă să dea lecții de moralitate și de management la alții”.

Săptămâna trecută, fostul deputat Cătălin Grecu şi-a anunţat debutul carierei de traseist politic, după ce a trecut la PNL, postându-se într-o fotografie alături de Mario De Mezzo şi Gigel Ştirbu.

Articole similare

„Rătăcit” în misiunea de control: Șeful IPJ a încercat să dea ordine la un post de poliție din alt judeţ

Un incident care amintește de comediile de situație, dar care ridică semne de întrebare asupra profesionalismului la nivel...

Craiova se transformă în tărâmul basmelor: Tot ce trebuie să știi despre Târgul de Paște 2026

Craiova își reconfirmă statutul de destinație turistică de top la nivel european, pregătind o ediție de neuitat a...

PSD, ultimatul pentru Bolojan: Creșteți pensiile cu 1.000 lei pentru 3.000.000 pensionari. Cade Guvernul?

PSD a lansat un ultimatum dur la adresa premierului Ilie Bolojan: majorarea pensiilor cu 1.000 de lei pentru...

Bolojan: Amendamentele PSD privind ajutoare mai mari la pensie au o retorică de tip AUR

Ilie Bolojan a vorbit despre bugetul pe anul 2026 și despre intenția PSD de a pune noi amendamente...