Opt persoane reţinute după ce au fost acuzate de trafic de migranţi

Data:

Share post:

Opt suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, dintre care trei cetăţeni străini, în urma percheziţiilor făcute la traficanţi de migranţi din Arad, Timiş, Ilfov şi Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), cei opt sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. Ei urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Gruparea de traficanţi de migranţi destructurată de DIICOT, în urma mai multor percheziţii, era formată din sirieni şi români şi acţiona din luna decembrie 2023.

Un comunicat DIICOT, transmis luni, arată că suspecţii „au acţionat în mod coordonat, facilitând grupurilor ilegale de migranţi trecerea frauduloasă a frontierei României către Bulgaria, Republica Serbia şi Ungaria”.

„În schimbul unor beneficii materiale importante, membrii grupului infracţional au asigurat migranţilor ilegali găzduire temporară în diferite locaţii, situate atât în zona adiacentă municipiului Bucureşti, cât şi în zona de vest a ţării. Pentru activităţile de transport făptuitorii au racolat mai multe persoane (preponderent cetăţeni români) care fiind atrase de posibilitatea unor câştiguri materiale consistente într-un termen scurt, au aderat la gruparea de criminalitate organizată şi şi-au dezvoltat propriile reţele de transportatori”, precizează comunicatul.

Migranţii plăteau mii de euro traficanţilor

În urma a nouă percheziţii efectuate în Arad, Timiş, Ilfov Bucureşti, au fost identificaţi 32 de migranţi proveniţi din Siria şi Irak. De asemenea, au fost descoperite şi ridicate sume de bani (21.300 lei şi 3.865 euro), înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.

A fost făcută o percheziţie şi la o locaţie de tip safe-house, din Timişoara, care ar fi fost utilizată de membrii grupului infracţional pentru găzduirea temporară a migranţilor. În funcţie de numărul de zile în care li se asigurau cazarea şi hrana, persoanele traficate plăteau între 10.000 şi 12.000 euro.

Procurorii spun că, începând cu ianuarie 2024, au fost interceptate pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria/Germania cinci transporturi de migranţi, însumând 70 de persoane (provenind cu precădere din Siria, Irak, Iran şi Turcia) ascunse în mijloace de transport de mare tonaj.

În acest caz, anchetatorii români au colaborat cu autorităţile din Germania, Ungaria şi Austria, prin intermediul EUROPOL, şi cu autorităţile din Bulgaria, cu sprijinul SELEC.

Articole similare

Accident grav în judeţul Olt: Un mort şi patru răniţi

O femeie în vârstă de 57 de ani, din Fărcaşele, a decedat miercuri dimineaţă, în urma unui accident...

Amendă record la Caracal: 12.000 de lei pentru un bărbat care și-a înfometat calul. Animalul a fost confiscat

Un bărbat din Caracal s-a ales cu o amendă în valoare de 12.000 lei, după ce poliţiştii au...

Emil Albotă, despre „grătarele handmade” ale directorului DUS: „Nu-l pot contrazice, are experiență vastă în ospitalitate”

Scandalul achizițiilor făcute de firma Primăriei Slatina, Dezvoltare Urbană Slatina (DUS), ia amploare, după ce în spațiul public...

Alertă sanitară în Olt: Sute de cazuri de gripă și pneumonie într-o singură săptămână. DSP impune măsuri drastice

Situația epidemiologică din județul Olt devine tot mai îngrijorătoare pe fondul creșterii accelerate a infecțiilor respiratorii. Direcția de...