Oraş cu păcănele sau fără? Primăriile vor decide

Data:

Share post:

Jocurile de noroc ar putea dispărea din multe localităţi din România, dacă primăriile vor decide că nu mai vor astfel de activităţi pe teritoriul lor. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat joi că urmează o schimbare majoră: autorizaţiile pentru sălile de jocuri vor depinde, în curând, şi de acordul autorităţilor locale.

Primăriile decid

Până acum, primăriile nu aveau niciun cuvânt de spus în legătură cu amplasarea cazinourilor, păcănelelor sau altor forme de jocuri de noroc. Totul era reglementat de autorităţile centrale. Cseke Attila a explicat clar situaţia: „Astăzi, autoritatea locală nu are niciun fel de pârghie de a interveni, nici nu este întrebată dacă doreşte, susţine, nu susţine desfăşurarea unei activităţi de jocuri de noroc.”

Schimbarea care se pregăteşte presupune descentralizarea procesului de autorizare. Practic, fără aprobarea primăriei, o sală de jocuri nu va putea funcţiona. „Această activitate va fi descentralizată, în sensul în care va fi nevoie şi de autorizaţie din partea autorităţii locale”, a declarat ministrul. Astfel, fiecare primărie va putea spune dacă doreşte sau nu astfel de activităţi pe raza localităţii, iar dacă îşi dă acordul, va putea chiar să stabilească o zonă specială, izolată, unde să funcţioneze aceste afaceri.

„Vom da o dispoziţie tranzitorie de 6 luni“

Pentru a face tranziţia, autorităţile vor introduce o perioadă de graţie de şase luni. În acest timp, toate sălile de jocuri care funcţionează deja vor trebui să obţină şi acordul primăriei. Dacă nu îl primesc, vor fi obligate să închidă.

„Vom da o dispoziţie tranzitorie de 6 luni pentru toate cele care sunt astăzi autorizate, astfel încât ele să fie autorizate şi de autoritatea locală, iar în cazul în care primăria, în aceste 6 luni, spune ‘eu nu doresc această activitate’, atunci sigur ele vor trebui să fie scoase”, a spus Cseke Attila.

Această decizie vine pe fondul presiunii tot mai mari din partea comunităţilor care cer limitarea sau chiar interzicerea jocurilor de noroc, mai ales în oraşele mici şi în cartierele aglomerate. Dependenta de păcănele a devenit o problemă socială vizibilă, iar nemulţumirile cetăţenilor au ajuns în atenţia autorităţilor.

 

Articole similare

Tablourile găsite de DNA la Darius Vâlcov, scoase la licitaţie (FOTO)

Casa de licitații A10 by Artmark organizează, în cadrul procedurii de executare silită inițiate de ANAF pentru recuperarea...

Moartea unui animal de companie poate fi la fel de dureroasă ca pierderea unui membru al familiei, arată un nou studiu

Durerea provocată de moartea unui animal de companie poate fi la fel de intensă și de îndelungată ca...

Ludovic Orban: „Cred în unire. Consider că este firească și legitimă. Și ar fi fost foarte normal să se fi petrecut până acum”

Fostul prim-ministru al României, Ludovic Orban, a intervenit în dezbaterea reaprinsă despre Unirea Republicii Moldova cu România, după...

Inginerii financiare marca De Mezzo: Curtea de Conturi a găsit investiții ilegale, mascate în contracte de „tuns iarba” la Slatina

Un raport devastator al Curții de Conturi scoate la iveală nereguli grave în administrarea banului public la nivelul...