Cazul Roşia Montana nu poate fi privit strict prin prisma Guvernului actual, şi a existat, la un moment dat, un premier care a iniţiat un proiect de lege prin care dădea derogare de la toate procedurile de obţinere a avizelor de mediu, a declarat luni liderul Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban.
“Cazul Roşia Montana nu poate fi privit strict prin prisma Guvernului actual. Aici povestea începe demult, în care practic licenţa de explorare/exploatare a fost transferată gratuit de la Minvest – că de acolo pleacă toată povestea – către Gold Corporation, decizie care, dacă ţin eu bine minte, a fost luată cam în 1999. Ulterior, statul român şi instituţiile statului român nici n-au luat decizia să respingă, pe bază legală, toate solicitările de începere a exploatării, dar cu argumente (…) ba, dimpotrivă, dacă ne aducem aminte, a existat un premier în nărăvaşa istorie a acestui proiect Roşia Montană, care a iniţiat un proiect de lege prin care dădea derogare de la toate procedurile de obţinere a avizelor de mediu – acorduri de mediu, avizul Apelor Române şi aşa mai departe – printr-o lege pe care ca premier a aprobat-o şi după aia ca deputat a spus că n-o mai sprijină”, a afirmat Orban într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament, potrivit Agerpres.
Ludovic Orban a amintit că a făcut parte dintre cei 44 de deputaţi ai Partidului Naţional Liberal care, împotriva deciziei USL, nu au votat proiectul de lege.
“Cei 44 de deputaţi PNL au picat proiectul pentru că nu au votat proiectul de lege, deşi se luase decizia la nivelul USL-ului. Ulterior a intervenit şi înscrierea, cu care am fost de acord, înscrierea la UNESCO ca sit, dar nu tot arealul respectiv, ci ceea ce trebuia protejat, adică minele romane. Or, evident, aici, prin documentaţia care a fost depusă, au fost trecute în mod artificial inclusiv galerii care erau din perioada mineritului din perioada comunistă, au fost trecuţi dealuri, munţi băgaţi în sit-ul de la Roşia Montana”, a detaliat Orban.
Potrivit acestuia, “n-a existat cu adevărat un comportament corect în această situaţie şi toate deciziile luate de guverne de-a lungul timpului au creat posibilitatea pentru companie să ne dea în judecată şi să câştige la Curtea de arbitraj”.
“Nu mai vorbesc de decizia de reprezentare a României în procesul cu Roşia Montană şi mai ales de poziţiile care au existat de-a lungul timpului din partea firmelor de avocaţi care au reprezentat România, a lipsei oricărei disponibilităţi din partea Guvernului de a încerca să găsească o soluţie care să stea în picioare, să fie legală sau, cel puţin, dacă există o respingere, să fie o respingere temeinic motivată de încălcarea legislaţiei de mediu. (…) Vinovaţi pentru acest prejudiciu sunt toţi cei care au fost implicaţi de a lungul timpului în acest mod de a susţine pe faţă, implicit sau explicit, această firmă”, a transmis Ludovic Orban.