Osica de Jos câștigă din nou trofeul „Călușul Românesc”, la ediția jubiliară de la Slatina

Data:

Share post:

Ediția jubiliară a Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc” s-a încheiat sâmbătă seară, 21 iunie 2025, cu o gală a laureaților și anunțarea marilor câștigători. Trofeul a fost adjudecat, din nou, de formația de călușari a Ansamblului Folcloric „Hora Florilor” din Osica de Jos, cei care câștigaseră și la ediția a XXII-a.

Evenimentul a fost unul maraton, desfășurat pe parcursul a trei zile și a reunit peste 2.000 de copii din toată țara, dar și din Republica Moldova, Italia și Serbia.

Competiția a cuprins peste zece secțiuni și a presupus înmânarea a aproape 100 de premii. Formațiile artistice s-au întrecut în coregrafii, costume și autenticitate, iar premiile au inclus diplome, trofee și obiecte simbolice, precum farfurii de lut. O parte importantă din premiile oferite a fost susținută de Clubul Rotary Slatina, care s-a implicat ca sponsor al evenimentului.

Organizatorii au subliniat emoția și bucuria unei ediții speciale, în care concursul a devenit și un pretext pentru revederi și amintiri.

„A fost o ediție de sărbătoare, a bucuriei și nostalgiei. Evoluțiile formațiilor artistice au fost la un nivel foarte înalt. Juriul a fost compus din personalități marcante ale folclorului coregrafic românesc. Trofeul merge din nou la Osica de Jos, o vatră călușărească autentică”, a declarat profesorul Ilie Brăileanu, directorul Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina, principalul organizator al concursului.

Ilie Brăileanu a evidențiat amploarea evenimentului, susținând că „Călușul Românesc” este cel mai mare concurs folcloric dedicat copiilor din România și, probabil, din Europa.

„Spre deosebire de alte concursuri care ajung la 400, 600 de participanți, la Slatina am avut 2.000 de copii. Este o demonstrație clară a capacității organizatorice și a respectului pe care Slatina și județul Olt îl arată folclorului”, a mai spus Brăileanu.

La rândul său, maestrul coregraf George Ghiță, supranumit „a lu’ Porumbelu’”, a vorbit cu emoție despre munca depusă de călușarii din Osica de Jos.

„Un an de zile am muncit cu ei pe brânci. Anul trecut erau la un nivel foarte mic, iar acum au ajuns la apogeu. Sunt extrem de mândru de ei. Nu doar că au dansat foarte bine, dar au demonstrat caracter și determinare”, a declarat acesta.

În ciuda oboselii acumulate, energia de pe scenă și din public a arătat clar că „Călușul Românesc” rămâne un eveniment definitoriu pentru identitatea culturală a județului Olt. Cu fiecare ediție, concursul adună tot mai mulți participanți, confirmând locul de cinste pe care Slatina îl ocupă pe harta folclorică a țării și nu numai.

Articole similare

Culise. Congresul PNL, marcat de absența PSD. De ce a lipsit Grindeanu? Nicușor Dan: Bună întrebare!

Congresul PNL, care a dus la înscăunarea lui Ilie Bolojan ca președinte cu puteri depline, a fost marcat...

Sorin Grindeanu, anunț de ultimă oră despre ieșirea de la guvernare: „Vom face consultări interne unde vom întreba dacă drumul nostru e în această...

Sorin Grindeanu face anunțul momentului cu privire la ieșirea PSD de la guvernare, precizând că, dacă propunerile partidului...

La Congresul PNL de sâmbătă, 9 nume concurează pe 4 locuri. Cum arată averea lor, de la terenuri în Zanzibar, la avioane ale...

Astăzi are loc, la Palatul Parlamentului, congresul care va alege noua conducere a PNL. Pentru funcția de prim-vicepreședinte...

Teo Trandafir, despre viața de după plecarea fiicei sale de acasă. Care e marele plan al vedetei TV

Teo Trandafir a vorbit deschis despre transformările din viața personală, mai ales după ce fiica sa, Maia, a...