Parchetul General transmite că un magistrat este implicat în dosarul penal al lui Călin Georgescu

Data:

Share post:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precizează, prin intermediul unui comunicat remis miercuri seara, că un magistrat este implicat în dosarul în care este urmărit fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu.

În comunicatul citat, Parchetul General precizează că are competența exclusivă de soluționare a dosarului penal în care este urmărit Călin Georgescu, deoarece implică sprijinirea unor activități infracționale de către un magistrat, conform prevederilor legale.

Procurorii au vrut să răspundă speculaţiilor din spaţiul public potrivit cărora infracţiunile de care este acuzat Călin Georgescu ar fi de competenţa DIICOT.

Citeşte şi: Procurorii l-au plasat pe Călin Georgescu sub control judiciar

Aceştia încă nu au dat mai multe detalii cu privire la faptul că un magistrat ar fi implicat în dosarul lui Georgescu.

„Precizări privind competența de instrumentare a dosarului penal privind punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false ș.a.

În continuarea comunicatului de presă din cursul zilei de astăzi și având în vedere interpretările vehiculate în spațiul public referitoare la competența de soluționare, facem următoarele precizări:

În cadrul dosarului care face obiectul comunicatului de presă menționat anterior, se efectuează cercetări și in raport de sprijinirea activităților infracționale de către o persoană care are calitatea de magistrat. Potrivit prevederilor Legii nr. 49/2022, în asemenea situații, competența de soluționare aparține exclusiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor.

Totodată, menționăm că, în raport de infracțiunile aflate în competența de soluționare prevăzută de lege pentru unitățile de parchet ierarhic inferioare, cauzele instrumentate de acestea au fost preluate, în baza art. 325 Cod de procedură penală, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in vederea efectuării urmăririi penale.

Prin urmare, PÎCCJ are competența materială, teritorială  și după calitatea persoanei, în raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor”, transmite Parchetul General.

Georgescu, sub control judiciar

Călin Georgescu este urmărit penal pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații, precum și implicare în organizații cu caracter fascist, rasist, xenofob sau antisemit.

El a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după mai multe ore de audieri, la Parchetul General.

În perioada măsurii dispuse de procurori, Geogescu are următoarele obligaţii: să nu părăsească țara; să informeze cu privire la schimbarea locuinței; să nu creeze/utilizeze conturi pe platformele sociale online pe care să posteze conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist, xenofob; să se prezinte la organul de poliție desemnat de IPJ Ilfov, care va stabili programul de supraveghere; să se prezinte la organul de urmărire penală și la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară, ori de câte ori este chemat; să nu dețină și să nu poarte armă.

Articole similare

Colonelul (r) Arion Emilian Răzvan, fost șef al Serviciului Logistic ISU Olt, a decedat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt a anunțat trecerea în neființă a colonelului (r) Arion Emilian Răzvan, cel...

Eșecul lui Bolojan, așteptat în interiorul PN. Ludovic Orban: N-ar fi foarte triști

Fostul lider al PNL Ludovic Orban, care este, în prezent, consilier prezidențial, a declarat că premierul Ilie Bolojan...

Marius Oprescu, prim-vicepreşedinte în echipa lui Sorin Grindeanu: „Funcția aceasta este o onoare și o mare responsabilitate față de partid”

Marius Oprescu, președintele organizației județene Olt a Partidului Social Democrat, a fost ales, vineri, în funcţia de prim-vicepreședinte...

O femeie din Olt a luat şase credite, după ce a falsificat semnătura bunicii sale. Judecătoria Caracal a decis condamnarea

O femeie a fost condamnată de Judecătoria Caracal este judecată pentru înșelăciune și fals după ce a luat...