Patronul de la „Ferma Dacilor” ar fi montat de șapte ori mai multe panouri fotovoltaice decât trecuse în acte

Data:

Share post:

Ies la iveală noi detalii în dosarul tregediei de la Ferma Dacilor, unde opt oameni şi-au pierdut viaţa. Astfel, procurorii spun că patronii firmei ar fi instalat ilegal panouri fotovoltaice și ar fi mințit compania de electricitate cu privire la numărul dispozitivelor.

Concret, în documente erau declarate de șapte ori mai puține panouri. Astfel, potrivit probelor de la dosar, Cornel Dinicu ar fi cumpărat 150 de panouri fotovoltaice de la un prieten din Suedia și ar fi plătit pentru ele 15.000 de euro.

Le-a adus în România, a contractat o firmă din București care le-a montat la pensiune. La acel moment, firma a cerut să încheie un contract în care să se menționeze despre câte panouri era vorba, dar Dinicu ar fi refuzat, spun procurorii. Pentru a fi acoperiți în acte, cei de la firma care a montat panourile au trecut în contabilitate cele 150 de panouri. Dinicu s-ar fi dus apoi la furnizorul de electricitate, care i-a pus în vedere că are dreptul să dețină pentru instalația pe care o are doar 23 de panouri, așa că patronul pensiunii s-a întors la firma care a făcut lucrarea și a cerut acte doar pentru 23 de panouri.

În actele pensiunii nu e trecută însă firma din București, ci o alta din Timiș, care a negat că ar fi avut un contract cu Dinicu, spun anchetatorii. În legătură cu aceste fapte, procurorii fac cercetări pentru uz de fals și fals în declarații. Azi, patronul Fermei află dacă va fi eliberat, iar decizia va fi luată la Judecătoria Ploiești, potrivit Digi24.

Articole similare

Procurorii au preluat ancheta privind incidentul de la Strehareți: Sesizări împotriva funcționarilor Primăriei Slatina pentru violarea vieții private și hărțuire

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a confirmat că instrumentează un dosar ce cercetare penală, în urma descinderii...

Șansă uriașă pentru copiii născuți la Slatina: Screening neonatal extins pentru 19 boli grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina face un pas decisiv către medicina modernă și prevenția timpurie. Recent, reprezentanții unității...

Tratamentul schizofreniei: cum arată un plan coerent, etapizat

În procesul de tratare al schizofreniei este important să existe perseverență și constanță tocmai pentru ca rezultatele să...

Veste bună pentru locuitorii din Balș: Reduceri la impozite pentru clădiri vechi și persoane cu nevoi speciale

Primăria Orașului Balș anunță implementarea unor noi facilități fiscale de care pot beneficia sute de cetățeni, în urma...