Paul Stănescu: Istoria pensiilor speciale, care durează de prea mult timp, va fi încheiată de actuala coaliție

Data:

Share post:

Secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, asigură printr-un comunicat de presă, după decizia CCR privind pensiile speciale, că actul normativ va fi modificat în acord cu observaţiile curţii

Stănescu spune că „istoria pensiilor speciale, care durează de prea mult timp, va fi încheiată de actuala coaliție”.

„Decizia Curții Constituționale cu privire la legea pensiilor speciale arată că vom duce la capăt reforma, așa cum ne-am angajat. Legea va fi modificată și va fi pusă în acord cu observațiile pe care Curtea Constituțională le-a făcut cu privire la pensiile magistraților, în urma sesizării ÎCCJ.

Angajamentul pe care PSD l-a luat, împreună cu partenerii de guvernare, este pentru reforme reale, palpabile, nu mimate doar de dragul populismului. Istoria pensiilor speciale, care durează de prea mult timp, va fi încheiată de actuala coaliție. Acest lucru demonstrează că alții, care s-au bătut cu pumnul în piept că vor rezolva această problemă, pur și simplu nu și-au dorit-o”, a declarat Stănescu.

Senatorul a arătat către celelalte partide din Parlament, USR şi AUR, care n-au votat legea.

„Reamintesc că la sfârșitul lunii iunie, când am venit cu legea în Parlament, USR a votat împotrivă. La fel a făcut și AUR. Astfel, ipocrizia politică a celor care tot solicitau Parlamentului să susțină reforma pensiilor speciale este dezvăluită în toată splendoarea ei.

Trebuie reamintit că, tot în luna iunie, coaliția de guvernare a eliminat și pensiile speciale ale parlamentarilor, altă marotă a Opoziției, care nu a făcut nimic bun nici în acest sens când a avut ocazia.

Prin urmare, după finalizarea acestei reforme, peste 3 miliarde de euro care trebuie să ne revină din PNRR vor fi salvați și vor intra în economia României.

Arătăm clar prin fapte, nu prin vorbe sterile, că măsurile pe care le implementăm au un impact real și au la bază principiul echității sociale.

Reformele promovate de PSD și coaliția de guvernare sunt în primul rând în interesul cetățenilor”, a conchis Paul Stănescu.

Articole similare

Florin Barbu: „România își consolidează poziția de lider în procesarea agroalimentară”

România își consolidează poziția de lider în procesarea agroalimentară din sud-estul Europei, grație parteneriatelor și contractelor facilitate de...

Moarte misterioasă: Femeia dată dispărută, găsită fără viață în albia râului Olteț

Femeia în vârstă de 82 de ani, din comuna Pîrșcoveni, dată dispărută ieri, a fost găsită moartă, în...

Preşedintele din Coreea de Sud retrage Legea Marțială sub presiunea protestelor și a criticilor internaționale

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a încercat să impună legea marțială, dar, confruntat cu opoziția politică, protestele masive...

GRAV accident în Craiova. Un bărbat a murit

Un bărbat a murit, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în Craiova. Potrivit primelor informaţii, este vorba...