Pedepse dure pentru localurile care vând alcool minorilor

Data:

Share post:

Localurile care vând sau oferă gratuit alcool minorilor riscă să se aleagă cu amenzi drastice şi chiar suspendarea activităţii. Asta după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ care completează legea 61/1991.

Potrivit actului normativ, va constitui contravenţie comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit de alcool minorilor de către unităţile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice. Până acum legislația stabilea drept contravenție doar ”servirea cu băuturi alcoolice”, în localurile publice, a minorilor.

Amenzile prevăzute sunt între 100 lei şi 500 lei. Mai mult, se prevede şi suspendarea activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

În această situaţie, sesizarea va putea fi făcută şi de către organele de ocrotire socială. Pe 23 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege, arată News.ro.

„Consumul de alcool este nociv pentru un creier aflat în dezvoltare”

Medicul primar de psihiatrie pediatrică Laura Jijie, a tras recent un semnal de alarmă cu privire la vânzarea de alcool către minori.

“Copiii aflați sub influența alcoolului, consum abuziv, intoxicație alcoolică acută, pe fondul căreia apare agitația psihomotorie și pot apărea și tulburări de comportament. Eu aș spune că alcoolul, prin efectul nociv pe care-l are asupra creierului la minori, ar trebui interzis cu desăvârșire.

Nu este OK, dar probabil ține și de cultura românului. De a consuma o gură de bere sau tărie că să guste și copilul că-i este poftă. De obicei cam asta este mentalitatea. Consumul de alcool este nociv pentru un creier aflat în dezvoltarea lui ulterioară”, a declarat medicul primar de psihiatrie pediatrică Laura Jijie.

Articole similare

Olt: Fostul primar al comunei Curtişoara a încetat din viaţă

Victor Constantin, primarul comunei Curtişoara timp de patru mandate, a încetat din viaţă, potrivit anunţului familiei. Victor Constantin a...

Endoproteze decontate prin CAS Olt: Sute de pacienți au primit șansa la o viață fără dureri

Veste excelentă pentru persoanele care suferă de afecțiuni articulare severe și care au nevoie de intervenții chirurgicale complexe....

Pacienți fără șanse de supraviețuire, salvați la Secţia Neurologie a Spitalului Slatina, prin tratamente inovatoare

Doi pacienți, aflați în stare critică și priviți cu resemnare chiar și de propriile familii, au reușit să...

Mihai Șora, „activ” pe Facebook, la trei ani de la moarte. Riscuri penale

Pagina oficială de Facebook a regretatului filozof Mihai Șora a devenit, în ultimii ani, un spațiu de manifestare...