Percheziții în Teleorman și Olt. Suspect reținut pentru tombole neautorizate pe rețele de socializare

Data:

Share post:

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma unor percheziții domiciliare, desfăşurate în Roșiori de Vede și Slatina, într-un caz de organizare și exploatare fără licență a jocurilor de noroc pe o rețea de socializare.

În urma percheziţiilor au fost ridicate sume de bani (4.100 euro, 6.520 lei, 400 dolari canadieni, 200 dolari americani) și o monedă „mahmudea” pentru continuarea cercetărilor.

Potrivit IPJ Teleorman, un bărbat de 41 de ani din judeţul vecin a fost reținut.

Citeşte şi: Mașinile ARO cuceresc Capul Nord. Județul Olt reprezentat într-o călătorie de poveste (FOTO)

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede – Biroul Investigații Criminale, împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. Teleorman – Serviciul de Investigații Criminale și polițiștii din cadrul Secției Nr. 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară.

Activitățile au avut loc în municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman și municipiul Slatina, județul Olt, într-un caz de organizare a unei tombole pe o rețea de socializare, fără licență sau autorizație.

În urma perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 4.100 de euro, 6.520 de lei, 400 de dolari canadieni, 200 de dolari americani, precum și o monedă tip ,,mahmudea”.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii, față de un bărbat, de 41 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Olt.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale Teleorman și Olt și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Teleorman”, transmite IPJ Teleorman.

Articole similare

CJ Olt, luminat în roșu pentru salvatori de Ziua Europeană a Numărului 112

Consiliul Județean Olt marchează Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 prin iluminarea sediului în roșu, subliniind respectul...

Radu Pally şi soţia sa, şefii de campanie ai lui Călin Georgescu, vizați de percheziții

Radu și Crenguța Pally, foști jurnaliști și șefi de campanie ai lui Călin Georgescu, sunt vizați de percheziții...

Probleme tehnice au blocat Ghișeul.ro și alte platforme IT publice gestionate de ADR

Mai multe platforme IT publice, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, au devenit indisponibile marți dimineață din cauza unor...

Investigaţie: Notariatul soților Bușoi, implicat în tranzacții Nordis

Biroul notarial la care erau asociați Cristian Bușoi și soția sa, Anne-Marie Georgiana, a autentificat antecontracte pentru apartamente...