Peste 1,3 milioane de lei în amenzi și trei cazuri trimise la cercetare penală după verificările Gărzii de Mediu Olt

Data:

Share post:

Comisariatul Județean Olt al Gărzii Naționale de Mediu a prezentat bilanțul activității desfășurate în primele șapte luni ale anului 2025. În această perioadă au fost efectuate 424 de inspecții și controale, dintre care 61 planificate și 363 neplanificate, ce au vizat respectarea legislației de mediu în domenii precum industria metalurgică, producția de cabluri, tratarea deșeurilor, silvicultură sau creșterea animalelor.

Sesizări penale și sancțiuni aplicate

În urma acestor verificări, comisarii de mediu au întocmit trei sesizări penale înaintate organelor de cercetare. Acestea vizează încălcări grave ale legislației, ce nu pot fi sancționate doar contravențional. Totodată, Garda de Mediu a aplicat 47 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 avertismente și 38 de amenzi, cu o valoare totală de 1.335.000 lei.

Cea mai mare sancțiune aplicată a fost în valoare de 150.000 de lei și a vizat incendierea deșeurilor reciclabile amestecate cu deșeuri menajere și îngroparea deșeurilor de beton și cenușă, fapte care contravin legislației privind regimul deșeurilor. Alte amenzi semnificative au vizat lipsa autorizațiilor de mediu, nerespectarea condițiilor din actele de reglementare, desfășurarea activităților fără respectarea obligațiilor privind emisiile industriale sau gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor.

Contravențiile

Printre sancțiunile aplicate se numără 15 amenzi în valoare de 647.000 de lei pentru încălcarea OUG 195/2005, 2 amenzi de 340.000 de lei pentru nerespectarea Legii 278/2013 privind emisiile industriale, 4 amenzi de 150.000 de lei pentru incendiere și îngropare ilegală de deșeuri, 3 amenzi de 45.000 de lei pentru nerespectarea Legii 104/2011 privind calitatea aerului, dar și sancțiuni între 3.000 și 60.000 de lei pentru lipsa evidenței deșeurilor, transport ilegal de deșeuri, nerespectarea obligațiilor privind ariile protejate sau sistemul de garanție-returnare.

Reclamațiile cetățenilor, verificate

O parte semnificativă a activității Gărzii de Mediu Olt a fost dedicată soluționării reclamațiilor primite de la cetățeni. Din cele 161 de sesizări înregistrate, 126 au fost soluționate, 25 au fost redirecționate către alte instituții, iar 10 clasate. Cele mai frecvente reclamații au vizat calitatea aerului, depozitări ilegale de deșeuri, evacuarea apelor uzate pe rigole stradale și incendieri de deșeuri.

Controalele au fost realizate atât independent, cât și în colaborare cu alte instituții, printre care Inspectoratul de Poliție Județean Olt, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Sistemul de Gospodărire a Apelor și Administrația Bazinală. De asemenea, echipe de comisari au participat la acțiuni de control în județele Dâmbovița și Constanța.

Comisarii Gărzii de Mediu Olt au subliniat că obiectivul principal rămâne prevenirea incidentelor de mediu prin respectarea legislației și aplicarea măsurilor necesare pentru protejarea mediului și a sănătății populației. „În perioada analizată nu au fost înregistrate incidente majore de mediu”, se arată în comunicatul instituției.

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...