Peste 600 de bombe și proiectile din Primul Război Mondial, descoperite în Argeş (FOTO)

Data:

Share post:

Peste 600 de elemente de muniție din Primul Război Mondial au fost descoperite într-o zonă împădurită din comuna Bascov, județul Argeș, și ridicate de echipajul pirotehnic al ISU Argeș.

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș a intervenit, pe parcursul a două zile, în comuna Bascov, după ce un localnic a descoperit mai multe elemente de muniție într-o zonă împădurită.

Potrivit ISU Argeș, sesizarea s-a confirmat, iar specialiștii au acționat pentru identificarea, ridicarea și asanarea muniției.

În urma operațiunilor de cercetare, colegii noștri au constatat că sesizarea se confirmă, aceștia acționând pentru identificarea și asanarea elementelor”, a transmis instituția.

600 de bombe de aruncător, extrase din pământ

Pe durata intervenției, desfășurate în zilele de 1 și 2 noiembrie, echipa pirotehnică a extras aproximativ 600 de bombe de aruncător de calibrul 50 mm, în jur de 70 de cartușe de calibrul 6,50 mm, două proiectile explozive de calibrul 37 mm și un proiectil cumulativ de calibrul 100 mm. Toate aceste elemente provin din Primul Război Mondial.

Muniția a fost ridicată, transportată și depozitată în siguranță, urmând să fie distrusă ulterior.

Descoperirea a fost făcută de o persoană care utiliza un detector de metale.

Recomandări pentru populație

Reprezentanții ISU Argeș atrag din nou atenția asupra pericolului reprezentat de muniția neexplodată. Cetățenii sunt sfătuiți să nu atingă, lovească sau miște din loc locul unde au fost găsite aceste elemente și, mai ales, să nu încerce să le demonteze sau să le depoziteze.

În astfel de situații, singura măsură corectă este apelarea numărului unic de urgență 112, pentru ca echipajele specializate să poată interveni în condiții de siguranță.

Articole similare

Caracalul are o nouă creşă. Investiţia, inaugurată de președintele CJ Olt şi ministrul Dezvoltării

Noua creşă din Caracal, construită pe strada Mihai Viteazul nr. 73A, a fost inaugurată marţi. Investiția a fost...

Cum va fi vremea de Paşte: Prognoza ANM pentru luna aprilie

Administrația Națională de Meteorologie a publicat marți prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, oferind detalii despre evoluția vremii...

Bolojan, întrebat dacă a vorbit cu Grindeanu despre ruperea Coaliției: Nu am avut energie. E posibil să avem o criză în perioada următoare...

Premierul Ilie Bolojan nu a exclus posibilitatea unei crize politice „în perioada următoare”, în contextul tensiunilor cu PSD,...

Ieftinirea carburanților: Guvernul pregătește reducerea accizei la motorină pentru a stopa scumpirile

Guvernul României analizează în aceste momente modalitățile concrete de reducere a accizei la motorină, o decizie oficială fiind...