Peste 80%, stadiul de realizare pe Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti. Se va circula în regim de autostradă şi între Slatina şi Coloneşti (VIDEO)

Data:

Share post:

Stadiul fizic al lucrărilor pe Tronsonul 3 al Drumului Expre Craiova-Piteşti, de la Slatina la Coloneşti, este de peste 80%, potrivit reprezentanţilor DRDP Craiova.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) a postat, vineri, pe Facebook o filmare integrală a Tronsonului 3 din DEx 12, Craiova-Pitești.

„Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 80%, fapt ce ne dă încredere că vom circula la sfârșitul acestui an și pe acest tronson de drum de mare viteză, singurul fapt ce poate întârzia finalizarea este o schimbare a vremii, în sensul să avem o perioadă lungă de precipitații.

La acest moment pe șantier sunt peste 500 de muncitori mobilizați și peste 150 de utilaje.

Se lucrează la structuri, care au un stadiu foarte avansat, la scurgerea și evacuarea apelor, se montează parapete, se așterne asfalt se montează inclusiv indicatoarele rutiere.

Se va circula pe tot tronsonul, de la Valea Mare până la Colonești, CNAIR a identificat soluția privind descărcarea și deja se lucrează pentru implementarea ei”, a transmis Călin Cosmin, directorul regional al DRDP Craiova, după inspecția realizată în șantier.

Drumul expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.

Deja se circulă pe două dintre tronsoane, între Balş şi Slatina. Dacă Tronsonul 3 va fi gata, până la finalul anului, se va putea circula în regim de autostradă de la Balş la Coloneşti.

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...