Piedone e convins că „mega-alianța” PSD-PNL vrea să-l susțină pe Nicușor Dan: „E un complot în favoarea lui”

Data:

Share post:

Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL pentru Primăria Capitalei, a declarat, marți, că zvonurile potrivit cărora el s-ar putea retrage și că ce a decis Coaliția este, de fapt, o strategie pentru a-i reduce din voturi lui Nicușor Dan sunt false. El a adăugat că singurul gând al „mega-alianței” a fost să-l susțină pe actualul primar general și că este vorba despre un complot în favoarea lui Nicușor Dan.

„Se induce zvonul că Piedone se va retrage, că a fost un joc, o strategie și, de fapt, candidații celor două formațiuni politice aflate în alianță au făcut în așa fel încât să ajungă în acest punct ca să-i reducă din voturi lui Nicușor Dan. Nu au avut niciun gând de la început, singurul lor gând, al mega-alianței, a fost să-l susțină pe Nicușor Dan și pe Clotilde Armand la Sectorul 1”.

Cristian Popescu Piedone spune că este vorba despre un complot în favoarea lui Nicușor Dan, și nu în defavoarea lui.

„Și ultimul cetățean care nu se pricepe la politică și-a dat seama că e un joc în care alianța are doar de pierdut și să spui de la începutul lansării că un candidat a fost bun, că nu e bun și l-am scos din joben pe onorabilul doctor Cîrstoiu, să vii astăzi acolo unde ai scuipat și să lingi nu știu ce mai înțeleg cetățenii. Vor înțelege cu siguranță că e timpul lor, al oamenilor care au fost păcăliți. Oamenii pot face analiza ultimelor trei mandate și analiza prezentului. Dacă Bucureștiul astăzi arată a capitală europeană eu mă duc și mă călugăresc. Au fost persoane care au avut posibilitatea să demonstreze și nu au demonstrat”, a mai spus Piedone.

Tot el declarase anterior că „mazilirea” doctorului Cătălin Cîrstoiu este „blat politic” prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan.

De asemenea, el a mai anunțat că va fi primul care își va lansa programul și proiectul pentru București.

Articole similare

Astăzi se sărbătoreşte Ziua mondială a libertăţii presei

Astăzi, 3 mai, este sărbătorită Ziua mondială a libertăţii presei. În acest an aceasta este dedicată importanţei jurnalismului...

Un liberal, fost director de șaormerie și șef la salubritate în Craiova, numit la conducerea Oficiului pentru Licenţă Industrială

Premierul Marcel Ciolacu l-a numit miercuri pe Flavius-Adrian Sirop în funcția de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de...

Bărbat băgat cu forţa într-o dubă în mijlocul zilei. Poliţiştii l-au găsit şi l-au dus de urgenţă la spital

Un bărbat care ar fi fost băgat cu forța într-o autoutilitară, la un complex rezidențial din Sectorul 1,...

Sondaj CURS: SOS Romania, PER și REPER, dezastru la intenția de vot în București

Alegătorii din București ar vota doar în proporție de 2% cu partide precum SOS Romania, PER REPER, arată...