Pieton spulberat de un şofer care ar fi făcut infarct. Victima şi-a pierdut viaţa

Data:

Share post:

Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, a fost găsit fără suflare pe câmp, după ce a fost lovit în plin de un autoturism condus de un bărbat de aceeași vârstă.

Accident a avut loc luni dimineaţă, în localitatea Podriga, comuna Drăgușeni, judeţul Botoşani. Șoferul unui autoturism Volkswagen a sunat panicat la 112 spunând că ar fi lovit ceva pe stradă, după care a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în câmp, la aproape 40 de metri de șosea.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Stației Săveni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar si o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Ajunse la locul intervenției, echipajele de intervenție au identificat șoferul, care acuza dureri puternice în piept, dar și o a doua victimă aflată în stop cardio-respirator care nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Decesul a fost stabilit la fața locului, din cauza leziunilor suferite de victimă.

Șoferul autoturismului a fost preluat pentru a fi transportat la spital, fiind solicitată în întâmpinare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, acesta fiind suspect de infarct.

Totodată, pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei. Cercetările au fost preluate de polițiști.

Șoferul acuza un infarct

Oamenii legii au stabilit că șoferul nu consumase băuturi alcoolice în momentul producerii accidentului. Urmează acum să se stabilească dacă accidentul s-a produs din cauza durerilor în piept ale șoferului, sau acesta s-a simțit rău după ce a realizat nenorocirea produsă. Din primele analize de specialitate efectuate de medici la spital, se pare că bărbatul nu suferise un infarct. Acesta avea modificări la nivelul inimii, cel mai probabil însă ca urmare a sperieturii provocate de accident, potrivit monitorulbt.ro.

Articole similare

Tragedie pe trecerea de pietoni la Corabia: Femeie de 65 de ani lovită mortal de o mașină

O femeie în vârstă de 65 de ani, din Corabia, a murit în urma unui accident rutier produs...

21 de localități din Olt, incluse într-un amplu program social de 815 milioane de euro

Un amplu program național, derulat de Ministerul Muncii în parteneriat cu Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Plăți...

Nicușor Dan, validat de Curtea Constituțională ca președinte al României

După ce au respins cererea de anulare a alegerilor prezidențiale, judecătorii CCR se pregătesc să valideze rezultatul scrutinului...

Polul suveranist, pe cale de destrămare. Se pregătește un nou partid

Polul suveranist se află într-o situație delicată după înfrângerea lui George Simion în alegerile prezidențiale. În acest context,...