PNL a cheltuit 2 milioane de euro din bani publici pentru panourile cu Nicolae Ciucă ce au împânzit toată ţara

Data:

Share post:

PNL a cheltuit 2 milioane de euro din subvenții publice pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă pe panouri stradale. Liberalii spun că nu există conflict de interese.

PNL a comunicat, la întrebările Snoop, că din luna mai și până azi a cheltuit „din subvenții acordate de la bugetul de stat” 510.000 de euro pe lună pe 400 de panouri stradale care promovează cartea lui Nicolae Ciucă, un proiect personal finanțat din bani publici. Partidul a mai achitat 450.000 de euro pentru producerea și montarea afișajului în toată țara.

În total, 2 milioane de euro pe primele trei luni. Contractul continuă.

În perioada 10 mai – 9 iunie 2024 a fost prima oară din 2015, de când legea română a interzis publicitatea electorală outdoor, când un partid și-a păstrat panotajul în timpul campaniei. În locul lui Nicolae Ciucă, pe panouri a apărut cartea lui Nicolae Ciucă, cu figura acestuia pe copertă.

„Noi am făcut un deal că am luat panourile pe un an de zile”, a explicat Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL. El a spus că „panourile le-am plătit strict în zona electorală, iar, în rest, le-am ocupat cu altceva”, referindu-se la cartea șefului său de partid.

PNL a oferit sumele cheltuite pentru marketingul cărții lui Ciucă, la cererea site-ului de investigații Snoop.

Rareș Bogdan nu vede niciun conflict de interese în a finanța din bani publici o carte privată și spune că „Faptul că vorbim despre o carte pe mine mă bucură. După mult timp, de la Cățeluș cu părul creț și Capra cu trei iezi, unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte”.

-articolul continuă după recomandare-

„Un ostaş în slujba berii”, panourile cu Nicolae Ciucă ironizate într-un anunţ de angajare

Panoul buclucaş

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, general în rezervă, a anunțat, în luna mai, că va lansa o carte autobiografică – „Un ostaș în slujba țării. „Paginile acestei cărți sunt despre mine. Nu despre funcțiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanț și nici program electoral”, susține Ciucă.

Anunțul a fost făcut de Ciucă pe site-ul personal, el precizând că volumul va apărea în luna iunie 2024 la editura RAO, iar „toate încasările vor fi donate către inițiative caritabile”.

Ulterior, încă din timpul campaniei electorale pentru alegerile locale şi parlamentare, panouri publicitare cu volumul autobiografic au împânzit drumurile din toată ţara, generând ironii în spaţiul online.

La finalul lunii mai, Biroul Electoral Municipal Timişoara a admis o contestaţie a partidului AUR prin care reprezentanţii acestui partid solicitau înlăturarea panoului de promovare a cărţii lui Nicolae Ciucă, panou aflat pe strada Ovidiu Balea din Timişoara, la ieşirea din oraş. Membrii biroului spuneau atunci că panoul încalcă Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia.

Ulterior, Biroul Electoral Judeţean Timiş a admis contestaţia depusă de PNL, după decizia Biroului Electoral Timişoara prin care s-a dispus înlăturarea panourilor cu Nicolae Ciucă, astfel că aceste panouri nu au mai fost date jos.

Articole similare

Un blindat al Armatei Române, accident în Filiaşi (FOTO)

Un blindat al Armatei Române a fost implicat într-un accident rutier, marţi dimineaţă, în oraşul Filiaşi din Dolj. Potrivit...

Cum a trăit un slătinean panica blackout-ului din Spania: fără curent, semnal sau direcție

Un slătinean aflat în vacanță în Spania a relatat experiența haotică trăită în timpul unei pene de curent...

5 modalități prin care poți face cumpărături fără să îți afecteze bugetul

O bună planificare a cheltuielilor lunare te poate ajuta să îți gestionezi într-un mod echilibrat venitul. Ca să...

O dezbatere electorală de 195 de minute: cum s-a împărțit timpul între cei trei candidați. Unul a vorbit cu câteva minute mai mult decât...

Prima dezbatere electorală de la Digi24 a durat trei ore și 15 minute. Dintre cele 195 de minute,...