PNL Slatina vrea s-o pună pe Laura Giura primar interimar

Data:

Share post:

Liberalii cer ca Laura Giura, consilier local, să preia funcţia de primar al Slatinei, până în luna octombrie, când va fi învestit noul edil ales în urma scrutinului din 9 iunie. Primarul Emil Moţ şi cei doi consilieri au demisionat, săptămâna trecută.

Potrivit unei postări pe Facebook a preşedintelui PNL Slatina, liberalii le solicită social-democraţilor care au majoritatea în actualul legislativ local să-i nominalizeze dintre cei patru consilieri ai PNL pe Laura Giura şi Viorel Rogojinaru drept viceprimari. Şedinţa Consiliului Local ar urma să se desfăşoare marţi, 16 iulie.

Mai departe, solicitarea este ca Laura Giura să fie învestită cu atribuţiile de primar interimar. Mandatul ei ar urma să se întindă pe trei luni, până când noul primar va fi învestit în funcţie, la finalul lunii octombrie.

Săptămâna trecută, primarul Slatinei Emil Moţ a demisionat din funcţie, gestul său fiind urmat şi de viceprimarii Gigi Vîlceleanu şi Alexandru Berechet.

Emil Moţ a cerut, printr-o postare pe Facebook, celor de la PNL să desemneze doi viceprimari, iar unul dintre aceştia să preia interimar funcţia de primar al Slatinei.

Acest lucru este posibil doar cu votul consilierilor PSD.

CITEŞTE ŞI:

Directorul şi directorul adjunct ai Companiei de Apă Olt au demisionat

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...