Poliția Locală Slatina rămâne din nou fără conducere. Numirea de acum o săptămână a fost anulată

Data:

Share post:

Poliţia Locală Slatina a rămas din nou fără şef, la o săptămână după ce pe funcţia de director fusese numit un poliţist venit direct din Serviciul Rutier al instituţiei, Mădălin Albu, agreat şi impus de primarul ales.

La o săptămână şi o zi de la numirea în funcţie, conducerea liberală a Primăriei Slatina a dat o dispoziţie de anulare a deciziei.

-articolul continuă după recomandare-

Adăpostul pentru câini din Slatina, închis temporar de DSVSA din cauza neregulilor descoperite. S-a sistat şi capturarea

Potrivit unor surse, şefii municipalităţii şi-au dat seama ccă Mădălin Albu nu îndepliea condiţiile de ocupare a funcţiei de director, chiar şi interimar. Astfel, el s-a întors pe poziţia de la Serviciul Rutier, iar Poliţia Locală a rămas din nou fără şef.

Context

Bogdan Apostoliceanu, directorul de drept al instituţiei, este cercetat disciplinar, la ordinul edilului ales, după un conflict dintre cei doi petrecut în campania electorală de vara trecută.

Pe perioada cercetării disciplinare, Apostoliceanu a fost mutat pe o funcţie de execuţie la Biroul de Resurse Umane al Poliţiei Locale.

Deşi instituţia are doi adjuncţi, Ilie Scaete şi Liviu Belu, niciunul dintre aceştia nu a fost împuternicit să preia interimar conducerea.

Primarul ales a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va desfiinţa Poliţia Locală dacă cei trei din conducere nu demisionează. La ultima întâlnire cu ziariştii el a reiterat intenţia de a scăpa de ei.

Articole similare

Olt: Fostul primar al comunei Curtişoara a încetat din viaţă

Victor Constantin, primarul comunei Curtişoara timp de patru mandate, a încetat din viaţă, potrivit anunţului familiei. Victor Constantin a...

Endoproteze decontate prin CAS Olt: Sute de pacienți au primit șansa la o viață fără dureri

Veste excelentă pentru persoanele care suferă de afecțiuni articulare severe și care au nevoie de intervenții chirurgicale complexe....

Pacienți fără șanse de supraviețuire, salvați la Secţia Neurologie a Spitalului Slatina, prin tratamente inovatoare

Doi pacienți, aflați în stare critică și priviți cu resemnare chiar și de propriile familii, au reușit să...

Mihai Șora, „activ” pe Facebook, la trei ani de la moarte. Riscuri penale

Pagina oficială de Facebook a regretatului filozof Mihai Șora a devenit, în ultimii ani, un spațiu de manifestare...