Poliția pentru Protecția Animalelor Olt: controale, amenzi și dosare penale pentru abuzuri asupra câinilor

Data:

Share post:

55 de amenzi, în valoare totală de peste 60.000 lei, au fost aplicate de poliţiştii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul  IPJ Olt.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, amenzile au fost aplicate în urma unor controale desfăşurate, de la începutul anului 2025.

„De la începutul anului 2025, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul  I.P.J. Olt au desfășurat activități de verificare a respectării obligațiilor legale ce revin deținătorilor de câini periculoși sau agresivi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Până în prezent, au fost efectuate 64 de controale pe raza județului Olt, atât în mediul urban, cât și în cel rural. Acțiunile nu au avut un caracter punitiv, ci unul preventiv și informativ, scopul principal fiind acela de a contribui la creșterea siguranței publice și la asigurarea bunăstării animalelor”, transmite IPJ Olt.

Totodată, poliţiştii au deschis şi patru dosare penale.

„În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.500 de lei. De asemenea, au fost identificate 4 infracțiuni, fiind întocmite dosare penale pentru fapte prevăzute de Legea nr. 205/2004, respectiv „intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților”.

Reamintim cetățenilor că deținerea unui animal presupune nu doar afecțiune, ci și responsabilitate. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor vor continua să desfășoare activități de informare, prevenire și control, pentru ca atât oamenii, cât și animalele, să trăiască într-un mediu sigur și echilibrat”, a conchis IPJ.

Articole similare

Ludovic Orban, despre cazul Adrianei Georgescu: Folosirea numelui meu în stenograme este complet lipsită de veridicitate

Cazul Adrianei Georgescu, avocată și membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA în timp ce primea...

Ludovic Orban, deranjat de asocierea cu avocata Adriana Georgescu: O mizerie incalificabilă

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a avocatei Adriana Georgescu, membru...

Un scandal de 6 milioane de euro împarte PNL în trei. Cum se poziționează taberele

O sumă de aproximativ șase milioane de euro ar fi stat la baza uneia dintre cele mai tensionate...

Nicușor Dan a dat asigurări că taxele nu mai cresc: În multe chestiuni nu am avut aceeași opinie cu Guvernul

Președintele Nicușor Dan a anunțat că nu există riscul unor noi creșteri de taxe în viitorul apropiat, subliniind...