Poliţist din Slatina, hoţ din magazine. Anchetă de proporţii

Data:

Share post:

Un polițist din cadrul IPJ Olt este cercetat penal pentru furt, după ce a fost surprins sustrăgând bunuri dintr-un magazin din Slatina.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, la data de 13 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către reprezentanții unei societăți comerciale din municipiul Slatina cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta magazinului și s-ar fi deplasat la raionul de sanitare, unde una dintre acestea ar fi desfăcut o cutie și ar fi sustras din interiorul acesteia două bunuri, descompletând astfel produsul.

Citeşte şi: O femeie din Slatina, ucisă cu sânge rece în propria curte

Poliţiştii şi-au dat seama că este vorba despre un coleg de al lor.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind continuate cercetările în vederea identificării persoanelor și dispunerii măsurilor legale.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că persoana care ar fi sustras cele două bunuri are calitatea de polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Având în vedere calitatea persoanei, dosarul penal a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina spre competentă soluționare”, transmite IPJ Olt.

Totodată, potrivit sursei citate, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt a dispus cercetarea prealabilă a polițistului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

„Precizăm faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Olt se delimitează ferm de orice activități care cotravin eticii și valorilor morale ale profesiei de polițist și sprijină activitățile penale aflate în derulare pentru soluționarea cu celeritate a cauzei”, mai arată poliţiştii.

Articole similare

Un antrenor de fotbal și-a scos socrii la restaurant ca să le poată fura 108.000 de lire din casă

O poveste demnă de scenariile de film s-a consumat recent în lumea sportului băcăuan, avându-l ca protagonist pe...

Un adolescent de 16 ani și-a ucis prietenul și a mers la ghicit în cărți

O petrecere între prieteni în comuna Bunești-Averești, județul Vaslui, s-a transformat într-o tragedie de neimaginat. Un adolescent în...

Pompier din Olt, mort la doar 45 de ani

Un subofiţer din cadrul ISU Olt a încetat din viaţă fulgerător, la vârsta de doar 45 de ani,...

Tragedie în Portul Midia: Remorcher scufundat cu cinci oameni la bord

O operațiune de rutină în zona terminalului off-shore din Portul Midia s-a transformat miercuri dimineață într-o cursă contracronometru...