Polițiste arestate după ce au scos din camera de corpuri delicte aproape 1000 de litri de alcool și trei lansete de pescuit

Data:

Share post:

Situaţie halucinantă la Suceava. Două polițiste, o angajată de la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, un angajat de la Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, dar care activează la Suceava și soțul uneia dintre polițiste au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au scos din camera de corpuri delicte aproape 1000 de litri de alcool și trei lansete de pescuit.

„La data de 22 iulie 2024, inculpații au falsificat procesul-verbal de distrugere a unor bunuri aflate în camera de corpuri delicte din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, iar apoi și-au însușit o cantitate totală de 940 de litri alcool și trei lansete de pescuit, bunuri ridicate în cadrul altor dosare penale”, se menționează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Ce acuzaţii li se aduc inculpaţilor

Polițistele Irina Ștefania Bercea și Mihaela Luciana Haucă au fost arestate sub acuzația că de „deținere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic”, „fals intelectual” și „delapidare”.

Pentru aceleași acuzații a fost arestată preventiv și Liliana Gladun de la APM Suceava.

Gabriel Eugen Ionesi, angajat la Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, dar care activează la Suceava, este acuzat de comiterea infracțiunilor de „deținere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic” și „complicitate la delapidare”.

A cincea persoană arestată este Adrian Haucă, soțul uneia dintre polițiste, care este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de „deținere de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic” și „complicitate la delapidare”.

Măsura arestului preventiv nu este definitivă și poate fi contestată la Tribunalul Suceava.

Radu Gherman, lucrător de la Finanțe, care a fost inițial reținut de către procurori, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. El este acuzat de comiterea infracțiunii de fals intelectual.

O a treia polițistă, din Fălticeni, este cercetată în dosar, dar ea a fost plasată de la început de procurori sub control judiciar, potrivit Monitorul de Suceava.

Articole similare

Incendiu la o locuinţă din comuna Brebeni (VIDEO)

Un incendiu a izbucnit, marţi seara, la o locuinţă din comuna Brebeni, pompierii şi autorităţile locale intervenind prompt. Potrivit...

Accident cu patru maşini, în Slatina. O femeie, la spital

O femeie a ajuns la spital, marţi după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe strada Artileriei din...

Dosar penal la 72 de ani: O bătrână din Gorj a furat o pădure de salcâmi și și-a amenințat vecina

Poliția a deschis un dosar penal pentru amenințare și furt pe numele unei femei de 72 de ani...

Verdict crucial la Instanța Supremă: Începe judecata pe fond pentru Călin Georgescu și Horațiu Potra?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a devenit, marți, 14 aprilie 2026, scena unui proces fără precedent...