Pe 13 mai 2026, ne rememorăm figura lui Paul Grigoriu, un nume de referință în radioul românesc, ale cărui dispariție, acum unsprezece ani, a lăsat o ample gol în peisajul media local. Jurnalist, autor și inovator în domeniul său, el a reușit să ofere eterului o dimensiune unică, datorită timbrului vocal special și a prezenței sale autentice.

Paul Grigoriu a părăsit această lume pe 3 aprilie 2015, la vârsta de 70 de ani, în căminul său din comuna Buciumeni, Dâmbovița. Chiar dacă nu mai este printre noi, influența sa continuă să rezoneze, amintindu-ne de o carieră impresionantă, dedicată Radiodifuziunii Române timp de patru decenii. Impactul său în evoluția radioului național a fost deosebit și semnificativ.

S-a născut pe 6 martie 1945, la Bacău, și a urmat toate etapele educaționale de la școala primară până la absolvirea Liceului „George Bacovia”. Orașul său natal este descris cu o atenție deosebită în cartea sa de debut, Anatomia unei străzi, apărută în 1992. În această lucrare, autorul reușește să creeze o imagine a Bacăului din mijlocul secolului XX, o așezare tradițională, neafectată de modernizare, un adevărat târg moldovenesc. Accentul este pus pe Strada Armenească nr. 40, un loc de importanță în copilăria sa, unde evoca personaje memorabile, cum ar fi armeanul Mardirosian, generalul Macoviță, inginerul Riksakeivici, cizmarul Botezatu, lucrătorul de la fabrica „Filderman”, Naftuli Blecher și multe altele.

După un an la “Institutul Politehnic” din Brașov, Paul a decis să sustină examenul de admitere la Universitatea din București, în cadrul Facultății de Limbi Romanice, Clasice și Orientale. Coincidența a făcut ca în toamna anului 1964 să devină student al acestei prestigioase instituții. În 1969, după ce a absolvit cu specializare în limbile franceză și spaniolă, a obținut o bursă la „Université de Pau”/„Académie de Bordeaux” din Franța. Tot în același an, în urma unui concurs, s-a alăturat Radiodifuziunii Române, în cadrul Redacției emisiunilor pentru străinătate, secția franceză. După 1989, a ocupat funcții importante, printre care director general adjunct al Radiodifuziunii Române și director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune.

Revenind la începuturile sale în radio, Paul Grigoriu mărturisea: „Am început colaborarea cu Radio România Actualități acum 40 de ani, fiind copleșit de gândul de a deveni profesor, dorind să-i învăț pe alții. Am realizat aceasta abia în anul V de facultate, când, în timpul practicii la un liceu din București, am dat note de 2 unor elevi care meritau 9 sau 10. Profesoara m-a chemat și mi-a spus: «Eu încerc aici să-i ajut pe acești tineri, iar tu îi penalizezi!»… La început, nu am înțeles despre ce este vorba. Când finalmente am înțeles, m-am dedicat meseriei cu pasiune. Această activitate m-a răscolit.”

Experiența lui de la Radio Vacanța a marcat un moment decisiv, generând pentru milioanele de ascultători – inclusiv familiile care se bucurau de vacanță la „Stațiunea Tineretului” din Costinești, modernizată semnificativ sub conducerea lui Nicu Ceaușescu – adevărate „sărbători sonore” de neuitat. Anii mai târziu, Paul Grigoriu afirma: „Acolo am prins cu adevărat dragoste pentru radio, renunțând la stilul rigid obișnuit. Acolo am înțeles esența acestui domeniu. Aveam un mediu mult mai liber. Realizăm interviuri în direct, acolo am simțit ceea ce înseamnă să fii radio.”

Paul Grigoriu a dezvoltat o abilitate unică de a se conecta cu publicul său, adaptându-se subtil la diversitatea de tineri care se aflau pe plajă, prin interviuri și comentarii pline de umor, excludând vulgaritatea. Comentariile sale erau însoțite de muzică de calitate, incluzând creații ale formațiilor studențești, reușind să atragă astfel atenția unei generații diverse, în momente de relaxare.

Referitor la emisiunile Matinalului, Paul rememora: „În 1990, când produceam Matinalul, ajungeam la 6 seara și vorbeam cu corespondenții până la 4 dimineața, având deseori discuții aprinse. La 4 mă bărbieriam, mă schimbam și la 5 eram deja în emisie. Ziua abia atunci începea. La început, era foarte greu. Adesea adormeam în metrou, iar cei din jur credeau că am probleme cu alcoolul.”

Nu întâmplător am ales să includ în titlul acestui articol expresia „voce inconfundabilă.” Reflectând despre anii săi de tinerețe, Paul Grigoriu rememora o discuție cu un coleg: „Un prieten, Adrian Fulea, m-a întrebat: «Cum reușești să ai această voce? Presupun că fumezi mereu și consumi alcool.». I-am spus că îi voi dezvălui secretul meu, dar să promită că nu va spune altora: «Rod coajă de lămâie.». A fost surprins, însă după două zile, i-am văzut pe colegii mei mâncând coajă de lămâie. Evident, n-a avut eficiență, dar m-au crezut.”

De asemenea, Paul Grigoriu s-a dovedit a fi un scriitor talentat. Pe lângă lucrarea sa autobiografică Anatomia unei străzi, el a scris mai multe volume, inclusiv:

• Vară franceză (Un romantic la Paris)
• Moștenirea tinichigiului
• Radio.Grafii, 1969-1989
• G. de la Gugiumeni. Falsă monografie
• Cutele și cutrele memoriei, 2008-1968-2008 (volum postum, lansat la Târgul de Carte “Gaudeamus 2015” din București).

De asemenea, a colaborat cu Octavian Vintilă la două lucrări intitulate Canguri la toate (despre „Jocurile Olimpice de la Sydney”) și Dincolo de Marele Zid. Fața văzută și nevăzută a Olimpiadei (despre „Jocurile Olimpice de la Beijing”). A exprimat o dată opinia că „Toți cei care lucrează în radio au o dorință tăinuită de a deveni scriitori, căci vorbele din radio sunt efemere, așa că se străduiesc să caute o formă de permanență.”

Pe parcursul activității sale, Paul Grigoriu a fost distins cu premii și recunoașteri, inclusiv: Ordinul Național “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Ordinul Național “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, Premiul Consiliului Național al Audiovizualului pentru activitatea sa generală, Titlul de “Profesionist de excepție” și distincția de “Cetățean de Onoare” al Municipiului Bacău. Referitor la prima distincție, Paul a comentat cu o ironie subtilă: „Am primit recent o decorație de la Președintele României, Meritul Cultural în grad de Cavaler, despre care am aflat că îmi asigură locul de veci și ceremonie funerară cu fanfară militară. E bine că mi-au amintit că va veni și acel moment.”

Familia sa include doi fii, Paul Radu și Jean-Luc. Despre ei, Paul spunea: „Unul dintre ei, mai responsabil, a creat o companie de software. Celălalt încă se află în zona underground: are o trupă de rock creștin, susținând că este o revelație în muzica rock. Visează să devină ca Eric Clapton, dar nu este. Niciunul nu am vrut să se îndrepte spre radio… Sper că voi avea ocazia să-i duc la țară, să ieșim din București.” Le spun cu siguranță celor doi fiii că ar trebui să fie mândri de un tată care a fost o personalitate remarcabilă în radioul românesc și în cultura media autohtonă.

Jurnalistul, scriitorul și creatorul de școală jurnalistică Paul Grigoriu a încheiat capitolul său de viață pe 3 aprilie 2015, în locuința sa din Buciumeni. Chiar dacă fizic nu mai este printre noi și a devenit o amintire, vocea sa distinctă va continua să răsune veșnic în eterul Radioului românesc.

Autor: Dan Mihai Bârliba