Premierul Ciolacu anunţă adoptarea a două OUG, până la finalul lunii: Una vizează reducerea cheltuielilor bugetare, iar cealaltă tăierea facilităţilor fiscale

Data:

Share post:

Guvernul României intenționează să adopte două ordonanțe de urgență până la sfârșitul lunii august, cu scopul de a îmbunătăți situația economică a țării, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. Prima ordonanță vizează reducerea cheltuielilor bugetare și reforma administrativă, în timp ce a doua se concentrează pe măsuri fiscale pentru a crește veniturile la buget.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avertizat că lipsa acestor măsuri ar putea conduce la un deficit mai mare de 6,2% din PIB, comparativ cu anul precedent, având efecte negative cum ar fi blocarea fondurilor europene și instabilitate politică.

Ciolacu a subliniat importanța combaterii deficitului prin reforme și măsuri fiscale simultane. Acestea includ eliminarea unor excepții fiscale și măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, cum ar fi luarea a 50% din sumele nejustificate. Guvernul dorește să finalizeze procesul de digitalizare a ANAF pentru a spori eficiența în combaterea evaziunii fiscale.

În plus, Ciolacu a menționat că vor fi realizate negocieri cu Comisia Europeană pentru modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta implică reducerea unor granturi cu 2,1 miliarde de euro și discuții legate de procentul de deficit de 4,4% asumat de România pentru anul curent. Ciolacu a subliniat importanța evitării suspendării fondurilor europene, deoarece aceasta ar avea consecințe grave pentru țară și ar putea duce la instabilitate politică și costuri semnificative într-un context regional complex.

„Astăzi am stat cu domnul ministru al Finanţelor, cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă, am stat toţi trei şi am hotărât un lucru foarte clar: reformele încep imediat după ce va fi dată ordonanţa de urgenţă. Termenele de implementare vor fi până în 2024, ceea ce ne asumăm noi ce facem. Va trebui dată cel târziu la sfârşitul acestei luni. Avem un calendar făcut, astăzi am avut ultima discuţie politică, urmează să le comunicăm şi noi în partide, cu toate că sunt lucruri care ţin de Executiv şi de Guvernul României, nu de partidele politice.

Până la sfârşitul acestei luni, cele două ordonanţe principale vor fi date în acelaşi timp, concomitent. Vor fi date concomitent, în oglindă, să se vadă foarte clar că reducerile cu veniturile, nu poţi să faci echilibrare macroeconomică fără venituri şi fără… Se vor da concomitent, astfel încât lumea să poată compara, cât scădem din cheltuieli, atât venim şi cu venituri”, a declarat Ciolacu.

Articole similare

LIVE VIDEO | Noile măsuri fiscale, adoptate astăzi în şedinţa de Guvern. Declaraţiile lui Marcel Ciolacu

Pachetul de măsuri fiscale destinate reducerii deficitului bugetar în anii 2023 și 2024 este aprobat în şedinţa de...

INTERCEPTĂRI în ziua flagrantului. Buzatu nu era interesat de pescuit, ci doar să ridice șpaga: Pescuiesc 5 minute și plec!

Conform referatului DNA de arestare preventivă, Dumitru Buzatu a exercitat presiuni asupra angajaților din Consiliul Județean Vaslui pe...

Croaziera de trei ani: 148 de țări, 380 de destinații, șapte continente!

Ați visat vreodată să lăsați totul baltă și să plecați în lume? Sună bine, nu? Ocolul Pământului în...

Ruleta online: regina jocurilor de noroc îți dă întâlnire în mediul virtual

O roată cu 37 sau 38 de numere, o masă acoperită cu catifea verde pe care sunt scrise...