Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost huiduit la Iași, de Ziua Unirii: ”Mulțumesc mult. Eu chiar vă iubesc!”

Data:

Share post:

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost huiduit în timpul discursului pe care l-a susținut în Piaţa Unirii din Iași, de cei care participau la manifestările organizate cu ocazia celebrării Unirii Principatelor Române.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a fost fluierat și huiduit chiar începând cu momentul în care a fost invitat să susțină discursul pe scena unde se afla împreună cu mai multe personalități publice, printre care și președintele PNL Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu

”Mulțumesc mult. Eu chiar vă iubesc, mai ales într-o zi atât de aleasă” – a fost reacția lui Ciolacu la huiduieli.

„În urmă cu 164 de ani, românii, popor şi conducători, au scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român, o istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole. Doar împreună putem crea un viitor mai bun”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor în fața oamenilor care-l huiduiau și fluierau.

Printre participanți s-au aflat și membri ai Alianței pentru Unirea Românilor, liderul AUR George Simion fiind și el prezent.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a reamintit că acum 164 de ani, apropierea culturală şi economică puternică între cele două principate a dus la unitate.

„Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat ca doar poporul să fie unit. Unitate a fost şi între conducători, personalităţi puternice cu viziuni proprii şi convingeri diferite au reuşit să se unească într-un scop comun: Unirea Moldovei cu Ţara Românească”, a mai spus Marcel Ciolacu în discursul său.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...