Preşedinţii PSD şi PNL ar fi bătut palma pentru comasarea alegerilor şi liste comune

Data:

Share post:

Liderii coaliției au amânat ședința care ar fi trebuit să aibă loc, duminică, însă Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au vorbit la telefon și s-ar fi ajuns la o înțelegere pe comasare și candidați comuni la toate alegerile din anul 2024.

Conform surselor din PNL, Ciolacu și Ciucă au picat de acord să comaseze alegerile locale cu alegerile europarlamentare. De asemenea, vor fi comasate alegerile prezidențiale cu cele parlamentare.

Marea miză este însă cu totul alta: PSD și PNL vor avea candidați comuni la toate cele 4 rânduri de alegeri din 2024, adică inclusiv candidat comun la alegerile prezidențiale.

Nu s-a decis încă ce partid va da acel candidat comun, dar pe baza acestei înțelegeri se vor negocia toate candidaturile. Vor începe discuții pentru listele la europarlamentare, candidaturile la consiliile județene, la primării și apoi discuțiile pentru candidatul comun la prezidențiale.

Surse din PSD ne-au confirmat negocierile, dar au ținut să precizeze că în ședința de miercuri se va tranșa totul. Atunci vor fi puse la punct toate detaliile, vor fi negociate politic candidaturile și se vor regla aspectele tehnice.

O candidatură comună PSD-PNL la toate alegerile a mai existat pe vremea USL, dar atunci coaliția s-a destrămat înainte de alegerile prezidențiale, potrivit stiripesurse.ro.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...