Primăria a semnat contractul pentru reabilitarea străzii Oituz din Slatina

Data:

Share post:

Primăria Slatina a semnat contractul de execuţie pentru reabilitarea străzii Oituz, iar după ce Compania de Apă Olt va finaliza lucrările de înlocuire a unei conducte de aducţiune, vor demara lucrările la carosabil.

Anunţul a fost făcut de viceprimarul Slatinei, Alexandru Berechet, în cadrul cele mai recente ediţii a emisiunii „Reporter 24”.

„În momentul de faţă, strada este închisă pe un sens de circulaţie. Compania de Apă, prin investiţiile sale lucrează deja la schimbarea conductelor. Durează în jur de două luni, iar Primăria Slatina, prin DASIP, a semnat contractul pentru reabilitarea străzii. În momentul în care Compania de Apă îşi finalizează investiţia în zona respectivă, noi deja vom aveam autorizaţia de construire şi avizele necesare. Contractul este semnat, iar noi vom veni cu reabilitarea carosabilului”, a explicat vice-edilul.

Primăria Slatina are în implementare un proiect multianual de investiţii pentru reabilitarea tronsonului de străzi Constantin Brâncoveanu-Oituz-Piteşti. Toată investiția depășește 35 de milioane de lei, fondurile fiind alocate din bugetul local.

Dacă lucrările pe Constantin Brâncoveanu şi Piteşti sunt aproape gata, la Oituz s-a aşteptat finalizarea investiţiilor derulate de Compania de Apă.

Autoritățile au inclus în proiect lucrări ample de modernizare, care presupun refacerea totală a carosabilului, dar și consolidarea zidului de sprijin al străzii Oituz și pasarele pietonale.

 

Articole similare

Olt: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a intrat cu maşina într-un pom de pe marginea drumului

Un şofer în vârstă de 19 ani, din Slatina, a murit după ce a intrat cu autoturismul într-o...

Ilie Bolojan, prima reacție în scandalul dintre Recorder și magistrați: „Ce s-a întâmplat în aceste zile nu are cum să crească încrederea cetățenilor. Trebuie...

Premierul României, Ilie Bolojan, a avut o primă reacție în scandalul declanșat de documentarul Recorder despre sistemul de...

Victor Ponta, reacție după protestele legate de mărturiile din filmul Recorder

„Dacă tot nu sunt în stare să dea poporului pâine – au repornit Circul!”, a reacționat fostul premier...

De ce actuala administraţie din Slatina a renunţat la introducerea parcărilor de reşedinţă cu plată

Actuala administraţie din Slatina doreşte introducerea parcărilor de reşedinţă, cu plată, însă demersul a fost abandonat, deocamdată, după...