Primăria Caracal cumpără autobuze şi înfiinţează transport public local. Proiectul, finanţat cu fonduri europene

Data:

Share post:

La Caracal se înfiinţează serviciul de transport public local, graţie unui proiect pe fonduri europene accesat e municipalitate care vizează achiziţia a şase autobuze.

Primarul Ion Doldurea a declarat că finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional, iar pe lângă autobuze, vor fi create şi staţii de călători.

„Un proiect care nu este depus, dar suntem pregătiţi şi până în 15 mai avem posibilitatea să-l depunem, vizează achiziţionarea de autobuze electrice pentru transportul urban. Vorbim aici de şase autobuze, cu autobază, cu staţii pe un traseu care va cuprinde cam toate străzile principale din cartiere. Adică, Gară, Bold, zona Potroseni, zona Carpaţi.

Noi, în momentul de faţă, nu avem un transport local organizat şi de aceea, în momentul când vom lua aceste autobuze, va trebui să-l organizăm. Zic că cel târziu în anul viitor vom avea proiectul. Finanţarea este prin Programul Operaţional Regional”, a declarat Doldurea, în cadrul emisiunii „Reporter 24”.

Edilul a adăugat că autobuzele vor putea face legătura şi cu localităţile limitrofe Caracalului.

„Am încercat să facem acest proiect pe Zona Metropolitană, zonă pe care am creat-o cu cele şapte comune din jurul Caracalului: Deveselu, Redea, Drăghiceni, Cezieni, Dobrosloveni, Fărcaşele şi Stoeneşti. Dar, mult mai uşor obţineam finanţare pentru transportul urban, mai ales că nu aveam transport local, şi utilizarea lor poate fi făcută şi în Zona Metropolitană”, a mai declarat Ion Doldurea.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...