Primăria Slatina continuă reabilitarea străzii care prelua traficul greu din oraş. Primul tronson a fost finalizat (FOTO)

Data:

Share post:

Primul tronson al străzii Varianta Oituz din Slatina a fost finalizat şi constructorul continuă lucrările la următorul tronson cuprins între intersecţia cu strada Carol I şi intersecţia cu strada Mărăşeşti.

Primarul Emil Moţ şi viceprimarii Gigi Vîlceleanu şi Alexandru Berechet au vizitat, luni, şantierul de pe strada Oituz.

„Astăzi am verificat progresul lucrărilor la Varianta Oituz (varianta de ocolire a municipiului), pe tronsonul 1, între Hanul Cireașov și intersecția cu strada Carol I. S-au turnat primele două straturi de asfalt și s-au amenajat trotuarele, iar circulația rutieră a fost reluată pe această porțiune. Lucrările de reabilitare vor continua pe următorul tronson, cuprins între intersecția cu strada Carol I și intersecția cu strada Mărășești, unde se va reface carosabilul, se vor amenaja trotuarele și se va realiza sistemul de colectare a apelor pluviale. Până la finalizarea acestui tronson, locuitorii străzii Oituz pot circula pe sectorul de drum cuprins între strada Ionașcu și strada Mărășești. Vă rugăm să circulați cu prudență și să respectați semnalizarea rutieră temporar instituită!”, a transmis Emil Moţ.

Articole similare

Culisele ședinței PSD. Planul pentru debarcarea lui Ilie Bolojan după votarea bugetului. Ce calcule se fac în Coaliție

Sorin Grindeanu a convocat o ședință extinsă a conducerii PSD pentru duminică, având ca principal subiect pe ordinea...

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...