Primăria Slatina pune 1 milion de lei la bătaie! Care sunt „favoriții” ce vor încasa banii?

Data:

Share post:

Primăria Slatina dă 1.000.000 lei ONG-urilor şi persoanelor fizice care desfăşoară activităţi nonprofit, termenul limită de depunere a dosarelor fiind peste o lună.

Primăria a anunţat, luni, deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă destinate domeniului social-cultural, în conformitate cu Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice. Valoarea totală alocată din bugetul local pentru anul 2025 este de 1.000.000 lei.

Citeşte şi: Prefectul de Olt demască jocul primarului Slatinei: Sub nicio formă nu pot să acopăr incompetența administrativă de care ați dat dovadă

Pot depune proiecte persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile legal constituite, care desfășoară activități nonprofit de interes general. Domeniile eligibile pentru finanțare includ: social, cultural, sportiv, culte religioase, învățământ, sănătate și mediu.

Proiectele selectate vor fi implementate pe durata anului calendaristic 2025, cu termen limită de finalizare 15 decembrie 2025. Propunerile de proiecte pot fi depuse până la data de 8 mai 2025, ora 14:00, la Registratura Primăriei Slatina, situată pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 1.

Evaluarea și selecția proiectelor se va desfășura în perioada 9–23 mai 2025, de către o comisie special constituită. Informații suplimentare pot fi obținute la telefon 0249/439.377, fax 0249/439.336, prin e-mail la office@primariaslatina.ro sau accesând site-ul oficial: www.primariaslatina.ro.

Rămâne de văzut către cine va fi împărţită această sumă generoasă.

Articole similare

Pericol pe șosele: Sute de mașini neconforme depistate în județul Olt

Registrul Auto Român face cunoscute rezultatele verificărilor în trafic, pe parcursul anului trecut. Astfel, din totatul maşinilor controlate...

Percheziții în Olt la o rețea de contrabandă cu țigări. Mii de pachete confiscate

Patru percheziţii au fost desfăşruate, joi dimineaţă, de poliţiştii SICE din cadrul IPJ Olt, în cadrul unui dosar...

Tun de 2 milioane de lei prin facturi fictive: Percheziții ample în Olt și alte 6 județe (VIDEO)

Peste 40 de percheziţii, dintre care două în judeţul Olt, sunt desfăşurate în această dimineaţă, de  polițiștii din...

Accident grav în judeţul Olt: Un mort şi patru răniţi

O femeie în vârstă de 57 de ani, din Fărcaşele, a decedat miercuri dimineaţă, în urma unui accident...